Prins cu o remorcă cu lemne fără acte. Bărbatul nu avea permis și mașina avea numere false
Bărbat cercetat pentru furt de arbori și infracțiuni rutiere, reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, după ce a fost depistat în flagrant delict.
La data de 26 august a.c., în urma unei acțiuni de prindere în flagrant, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 39 de ani, din Tureac.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt de arbori, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În fapt, ieri, 26 august, polițiștii au depistat în trafic o autoutilitară cu remorcă care se deplasa pe Drumul Național 17, prin Tureac și care era încărcată cu material lemnos. Polițiștii i-au efectuat conducătorului auto semnale regulamentare de oprire, însă acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasare. A fost urmărit de polițiști, iar la un moment dat, conducătorul auto a oprit pe marginea drumului și a fugit pe un câmp din apropiere, fiind observat de polițiști.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare aplicate pe autoutilitară aparțin altui autoturism, nefiind înmatriculată. Totodată, autoutilitara aparține bărbatului de 39 de ani care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul de 39 de ani a fost depistat și testat de polițiști pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor cu privire la materialul lemnos, polițiștii au constatat că nu are documente legale, existând suspiciuni că a fost sustras de pe raza comunei Tiha Bârgăului. Atât materialul lemnos, în valoare de 1.304 lei, cât și autoutilitara folosită, au fost indisponibilizate de polițiști în vederea confiscării.
În cursul zilei de astăzi, 27 august, bărbatul va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea faptei sub toate aspectele.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
COMENTARII