Primim la redacție. Pățaniile unui turist care a venit în Bistrița-Năsăud

Cum a fost turismul în Bistrița-Năsăud? Cam nasol, hai să vă povestesc. Ca mulți alți români am auzit din presă despre „marea de la munte”, despre minunea minunilor, despre bijuteria turismului românesc care se află niciunde altundeva decât în județul Bistrița-Năsăud. Am luat legătura cu niște prieteni și i-am anunțat că venim, să ne găsească o cabană. Zis și făcut.

Dincolo de prețurile cerute de unele cabane sau „hoteluri de lux” care aduc mai degrabă a all-inclusive în Dubai, am înghițit în gol și am ales o cabană frumoasă la doar o mie de euro pentru 4 zile. Vorba aia, o dată în viață mergi să respiri aerul cel mai curat din întreg arcul carpatic.

 După doar 9 ore pe drum am ajuns în BN (la ce prețuri am găsit prin Colibița, am înțeles că BN vine de la Bogații Nordului) și ne-am instalat.

Cabana și gazda noastră au fost minunate. Nu același lucru pot spune despre vecinii de la cabana de alături care au crezut că ne plac manelele atât de tare încât vrem să le ascultăm până seara târziu. A doua zi, de dimineață, ca omul gospodar, am început să ne facem planuri de vizitat prin județ.

 Am început frumos, cu Google, să scriem cuvinte cheie: vizitează Bistrița-Năsăud, turism Bistrița, locuri de vizitat. Oricât ne-am chinuit, aceleași bloguri generice cu „locuridinromania punct ro și alte asemenea. Nimic specific, nimic clar. Am renunțat și ne-am întrebat gazda cum ajungem la lac. Am înțeles că avem două variante: mergem până la coada lacului sau la Fișărmen (de ce avem denumiri englezești într-un loc ce se presupune că folosește calitățile și atuurile locale? Era luată denumirea de Pescarul?). În fine, era mai aproape Fisherman și am mers pe jos până acolo.

 Ne-a fost dat să vedem în câte culori poate fi vopsit polistirenul aplicat peste ceea ce poate fi descris doar ca prostie arhitecturală. Eu înțeleg că în zonă se zice că un om este cu atât mai „lotru” cu cât are casa mai mare și mai portocalie dar nu înțeleg de ce autoritățile locale și hai să o zicem pe aia dreaptă, autoritățile județene, au permis așa ceva în Colibița?!

 Dacă vrei să ai o stațiune de talie națională (poate chiar internațională) atunci e „musai” să ai un regulament urbanistic clar, un regulament coloristic și o temă de construcție unitară. Nu mai insist dar nu pot să zic decât că stațiunea, înafară de drumul impecabil, nu are nimic frumos. Hoteluri opulente parcă scoase din reviste de arhitectură, amplasate la marginea șoselei, case ce aduc a blocuri de locuință și toate scose din context.

 Nenea, ce cred că administra Fișermen, era ofticat că nu mai vin domnule turiști ca altădată. În gândul meu, văzând câtă lipsă de viziune a fost când s-a construit complexul, am înțeles imediat de ce lumea evită locul.

 Cade piatra pe voi (la propriu) și nu ați găsit altă soluție de pavare decât cu pavajul ăl mai ieftin? În curte ați pus niște piscine din policarbonat în loc să folosiți materiale naturale?

 În aceeași după-masă am lămurit și coada lacului. Acolo ne așteptau niște văcuțe drăguțe ce pășteau și un domn într-o rulotă despre care nu eram siguri dacă locuiește acolo sau i s-au părut prea scumpe cabanele. Ne-am uitat la lac, am aruncat două pietre și am plecat.

 Deja începeam să ne dăm panică că am venit degeaba, aflasem deja că Dracula și-a închis castelul și altceva nu mai știam despre Bistrița.

Am început cu telefoane în stânga dreapta și să căutăm pe site-uri oficiale.

 Am găsit site-ul Consiliului Județean iar cu această ocazie am aflat că județul se consideră „Poarta Transilvaniei”. Nu știu cum s-au uitat consultanții pe hartă dar geografic, BN este poarta..de ieșire a Transilvaniei, sau în fine, dacă te uiti dinspre Moldova, da, este portița ce te aduce mai aproape de Cluj.

 Am găsit și un site dedicat porții Transilvane care ne informează că undeva prin aprilie, ceva elevi au vizitat Biblioteca Județeană. Am găsit și 100 de locuri „MUSAI” de vizitat (cine o mai fi și Musai ăsta, zău că nu am aflat) pe care le-am numărat, nu erau 100 iar câteva nu erau în județul BN. Oricum, nici unul dintre obiective nu avea detalii clare legate de ore de vizitare sau contact.

 Site-ul nu are nici o traducere în vreo limbă de circulație internațională în schimb abundă în regionalisme. Este drăguț așa, dar eu nu am înțeles nici jumate din ce a vrut să zică autorul.

 Tot de aici am aflat că există o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară dedicată turismului bistrițean dar care nu are site și nici un număr de telefon ca să sunăm. Per total o treabă de mântuială din bani publici cel mai probabil.

 Am renunțat. Am căutat primăria Bistrița-Bârgăului. Un site mai urât nu ne-a fost dat să vedem. Nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, dar dacă găzduiești în comuna una dintre cele mai vestite stațiuni turistice din țară, nu te ocupi să o promovezi deloc?

 Am încercat și la primăria municipiului Bistrița. Cred că toate instituțiile din județ s-au înțeles între ele să ascundă tot ce înseamnă turism local, altfel nu înțeleg cum e posibil să nu găsim nici aici nimic. La primăria Bistrița am găsit secțiunea turism unde scrie ceva de operatorii economici sprijiniți..în fine, altă bătaie de joc, un wordpress, de astă dată făcut din bani europeni.

 Nu mai lungim povestea, am vizitat și orașul, scurt, am făcut poze la turnul bisericii din centru și cam atât. Centrul orașului deși este frumos, este insalubru, clădirile arată neîngrijit iar umbreluțele de bere arată de parcă anii 90 nu s-au terminat la Bistrița.

În rest, cât am stat în zonă am mâncat la o păstrăvărie despre care am aflat din greșeală și cam atât.

 Vă scriu această scrisoare sperând că veți înțelege și veți corecta. Nu doresc să critic sau să supăr nici un bistrițean de bună credință, cu atât mai mult cu cât am simțit căldura oamenilor din aceste locuri și am prieteni buni din județul Bistrița-Năsăud.

 Este trist să vedem atât de multă lipsă de putere și coordonare, să vedem cum ceea ce putea să fie un reper al turismului românesc este de fapt o bulă prea umflată de mass-media națională care atunci când se va sparge va lăsa în urmă investiții de milioane de euro în hoteluri și cabane goale. Atunci vor sta toate autoritățile locale și județene, în „poartă”, și se vor uita la alte județe precum Maramureș și Suceava cum își iau avânt, cum turiștii aleg autenticul în locul prostului gust și a prostiei.

 

Cu stimă,

 

Titus Negrescu

COMENTARII

Pi

în 02.07.2022 ora 19:58:23 Pisi a scris:

Lasă un răspuns

Din pacate, cam asa stau lucrurile.Haos mare in turismul BN: dezinformari multe! Autoritatile au angajat doar pe cine au vrut, oameni cu putina instruire adevarata turistica.Ne mai miram ca vin putini turisti...

Ni

în 02.07.2022 ora 06:46:30 Nicu a scris:

Lasă un răspuns

M-am spart de ras la faza cu 100 de obiective din BN care nu-s 100 si care nu-s din BN :)))))))))) Autoritatile in frunte cu Radu Moldovan cred ca noi toti suntem prosti si nu vedem ca o pus doar oameni slab pregatiti in functii dar platiti regeste din bani publici. Siteurile alea mentionate o costat milioane de lei si o supt toti consilierii si consilierele de acolo...

C

în 01.07.2022 ora 08:54:56 Cristi a scris:

Lasă un răspuns

Nu pot sa înțeleg genul de oameni care vin la munte, și spun ca nu au ce face, poi ce mama naibii sa faci la munte, sa te relaxezi, sa te plimbi sa inspiri aer curata, sa fi în natura, mulți merg la munte cu costumul pe umeraș cu rochițe și tocuri, dacă vad un drum cu pietriș și dacă mai e și în panta te întreabă cum urca ei cu mașina, pentru acest tip de oameni ar trebui ca muntele sa fie la șes și dacă se poate sa fie un Mall și hypermarket la ieșirea din pensiune!

B

în 30.06.2022 ora 22:20:07 Bistrițean a scris:

Lasă un răspuns

Titus…frumos nume! Ce pot sa zic , te-ai dus la cel mai low hotel/resort din Colibița, unde toate au rămas in urma….i-a cam trecut vremea.Doar dacă dădeai search pe google vedeai ce recenzii are.Dacă ti s-a părut scump o mie de euro o cabana 4 zile , trebuia sa stai acasă.Ești genul de frustrat căruia ii pare rău de bani.

zo

în 01.07.2022 ora 21:39:53 zorillo a scris:

Lasă un răspuns

@bistriteanule: 1.000 euro/cabana/4zile poate fi mult sau poate fi foarte putin. depinde de ce iti ofera cabana. banuiesc ca in acest caz nu foarte multe.! pe de alta parte ai dreptate de ce te-ai duce cu 1.000 euro la Colibita cand mai poti sa pui inca vreo 2.000 la suma asta si "bagi" un weekend la Mamaia

La

în 30.06.2022 ora 09:53:58 Larisa a scris:

Lasă un răspuns

Domnule Titus, sa ne chemati la dumneavoastra la Complex.

st

în 30.06.2022 ora 08:52:27 stefan a scris:

Lasă un răspuns

Nenea ala cu rulota sta acolo la sfarsit de saptamana de f multi ani. Fisherman e un complex construit ilegal, cu ajutorul coruptilor locali. Drumul e refacut in ultimii 2 ani, inainte era dezastru.

La

în 30.06.2022 ora 09:51:23 Larisa a scris:

Lasă un răspuns

Stefan , vezi ca ceea ce spui legat de Fisherman's este o aberație.

Dg

în 01.07.2022 ora 16:30:10 Domnule nu Cunosti zona pentru asta sint gizii a scris:

Lasă un răspuns

@Larisa

L

în 29.06.2022 ora 17:49:23 Livadariu Costel a scris:

Lasă un răspuns

Mi_ati confirmat parerea despre Colibita si partial de celelalte.

DB

în 01.02.2021 ora 10:15:34 Daniela Bodea a scris:

Lasă un răspuns

A trebuit să se aștepte atâta timp doar pentru niște bani ,timp in care ea a suferit,timp care a costat-o viața!Atât de trist!💔😭😭😭😭😭😭😭

DP

în 29.06.2022 ora 16:16:57 Dan Purcea a scris:

Lasă un răspuns

Cu respect, Titus, habar n-am cum sa cataloghez textul asta. Frustrare personala ? Parere de rau dupa timp/bani ? Oare chiar totul e aiurea in Univers ? Ca asta e gustul pe care mi-l lasa textul tau. Imi pare sincer rau ca simti asta vis a vis de unul dintre cele mai frumoase zone din Romania [intamplator, locul in care am copilarit]. Dar, crede-ma, din textul asta razbate doar imaturitate emotionala. Nicidecum an honest review. In fine,cu respect. Dan

AL

în 29.06.2022 ora 15:46:45 Anton Lucian a scris:

Lasă un răspuns

Din pacate aveti dreptate ' e trist dar adevarat , aceeasi concluzie am tras-o si eu ca si bistritean

I

în 29.06.2022 ora 17:39:06 Iurisniti Horatiu a scris:

Lasă un răspuns

Are perfecta dreptate ce sa ne mai ascundem dupa deget, bine k nu a vazut, canalizarea, aia stiti voi

lo

în 30.06.2022 ora 09:26:37 lolek a scris:

Lasă un răspuns

@Iurisniti Horatiu aia de sub apa ?

MF

în 29.06.2022 ora 14:47:21 Muesan Florinel a scris:

Lasă un răspuns

Trist, si adevarat...


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Cetățeanul turmentat

27.04.2024

Cum era lozinca aia🤔? Aaa gata! Mi-am amintit! HOȚII STRIGA HOȚII!

PSD Bistriţa cere demisia consilierului primarului Ioan Turc: "Să îi fie ruşine!"

Balan Marius- ecologist

26.04.2024

Baaaa ! mie cand imi eliberati AUTORIZATIA platita in 2007 pentru casa mea construita legal pe terenul meu nu al statului. Am castigat si doua procese intre timp si nu uitati ca am cerut eliberarea AUTORIZATIEI in cadru festiv in sedinta extraordinara de Cons. Local .V-ati batut...

PSD Bistriţa cere demisia consilierului primarului Ioan Turc: "Să îi fie ruşine!"

Balan Marius- ecologist

26.04.2024

Pai dupa ce au facut o mare magarie prin proiectul Linia imaginara VERDE bulversand tot orasul, au mai facut o tampenie creind o insula de caldura (ICU) prin dalarea compacta a perimetrului respectiv si acuma( SIC) se consulta cu bistritenii. Eu rog toata administratia sa se con...

Primăria Bistriţa consultă cetăţenii pentru amenajarea piaţetei Bistricioarei - Petru Rareş

Sergiu

25.04.2024

Pasajul pietonal subteran din zona Pieței Decebal face parte din proiectul Reconfigurarea axei de transport str. Garii – Decebal – Andrei Muresanu – Nasaudului, aflat în faza de executie cu fonduri europene. Primarul Ioan Turc afirma recent că pasajul pietonal subteran c...

VIDEO: Avansează lucrările la noul pasaj pietonal subteran din Decebal

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing