Primarul Ioan Turc s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă

Primarul Bistriței, Ioan Turc, s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu primul ministru Nicolae Ciucă. “În cadrul discuțiilor avute, am subliniat importanța construirii drumului rapid Baia Mare – Bistrița – Suceava, care urmează să includă centura ocolitoare a municipiului, mobilitatea fiind esențială în orice oraș, cu atât mai mult într-o reședință de județ. De asemenea, am […]

Primarul Bistriței, Ioan Turc, s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu primul ministru Nicolae Ciucă.

“În cadrul discuțiilor avute, am subliniat importanța construirii drumului rapid Baia Mare – Bistrița – Suceava, care urmează să includă centura ocolitoare a municipiului, mobilitatea fiind esențială în orice oraș, cu atât mai mult într-o reședință de județ.

De asemenea, am vorbit despre realizarea prin Compania Națională de Investiții a unui bazin olimpic, ca parte a unui plan al Primăriei Bistrița ce își propune să atragă școlarii și tinerii spre natație. Am oferit detalii despre programul pe care l-am inițiat, intitulat „Școala de înot”, prin care, din acest an, 1500 de elevi din ciclul primar vor beneficia de cursuri de înot gratuite, într-un demers administrativ ce se vrea o pledoarie pentru o viață sănătoasă”, a transmis Ioan Turc.

“Am discutat și despre Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu referiri la proiectele pe care municipalitatea le-a depus pentru finanțare. Este vorba despre noul pasaj auto subteran Gării – Tărpiului, modernizarea drumurilor din intravilan, extinderea rețelelor de apă și canalizare, dar și a celei de gaze naturale în cartierele aparținătoare Sărata și Slătinița, pentru creșterea calității vieții și în zonele periurbane ale Bistriței.

 

Am amintit și așteptările pe care primarii din Bistrița-Năsăud le au de la Programul „Anghel Saligny” pentru dezvoltarea localităților pe care le administrează, primind confirmarea că programul va fi operațional în curând, proiectele depuse urmând să fie evaluate în vederea implementării. 

 

Primul ministru m-a asigurat de întregul suport al Guvernului României pentru obiectivele de investiții pe care i le-am prezentat, arătându-se și un bun cunoscător al realităților județului Bistrița-Năsăud”, a transmis Ioan Turc.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing