Primarul Gabriel Lazany s-a întâlnit cu reprezentaţii HoReCa din Bistriţa. Planuri pentru dezvoltarea centrului istoric
Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere s-a întâlnit cu reprezentanții sectorului HoReCa, alături de Asociația „Produs în Bistrița-Năsăud” și Asociația de Promovare a Turismului „Turist în Bistrița-Năsăud”, pentru a promova o viziune unitară despre Bistrița, dar și pentru a discuta problemele cu care se confruntă mediul de afaceri și care își găsesc soluția la autoritățile locale.
“Împreună cu HoReCa dezvoltăm și spunem o poveste frumoasă și unitară despre Bistrița pentru bistrițeni și turiștii care ne trec pragul!
Am discutat despre viitorul zonei pietonale și despre modul în care putem transforma această zonă frumos și coerent, astfel încât să devină un punct de atracție continuu pentru bistrițeni.
Viziunea noastră este să transformăm centrul istoric într-un loc pe care bistrițenii să-l redescopere, cu un calendar de evenimente care să anime zona și să-i scoată din case în fiecare lună. Pregătim deja centrul pentru Sărbătorile de iarnă, alături de un nou regulament ce va asigura aprovizionarea și gestionarea deșeurilor într-un mod organizat, pentru a oferi tuturor un spațiu curat și plăcut”, a transmis, la finalul întâlnirii, primarul Gabriel Lazany.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII