Primarul Gabriel Lazany anunţă primele măsuri pentru prevenirea atacurilor urşilor

"Alături de Comisia responsabilă pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora de pe raza Municipiului Bistrița, am analizat cum putem opri prezența urșilor pe străzile orașului. Trebuie să găsim urgent soluții care să ne permită să trăim în siguranță și liniște în propriul oraș!", a anunţat primarul Bistriţei, Gabriel Lazany.

"Am constatat că metodele de alungare nu sunt eficiente: la o singură acțiune de goană pe Dealul Cocoș, 28 de urși au fost alungați, dar revin constant. În județ avem un număr de 936 de urși, iar până acum, din cele 21 de autorizații de mediu emise de Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, au fost recoltate 16 exemplare. Numai în luna octombrie au fost înregistrate 14 rapoarte de evenimente, dintre care 10 din municipiu.

Pentru a preveni coborârea urșilor în oraș, pregătim măsuri clare: eliminăm sursele de hrană, desființăm platformele semi-îngropate de deșeuri, înlocuim mulțimea de corcoduși și duzi cu arbori ornamentali. De asemenea, analizăm posibilitatea montării de emițătoare de sunet în jurul municipiului, dar și a colarelor de monitorizare pentru a identifica și acționa asupra urșilor care revin frecvent în oraș.

Siguranța bistrițenilor este prioritară!", a transmis Gabriel Lazany.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Tigaie Radu

18.09.2026

Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing