Primarul din Uriu, trimis acasă! Din fericire, nora consilierului a apucat să dea examen pe post!
Primarul comunei Uriu Radu Spermezan a pierdut alegerile şi, din această toamnă, pleacă acasă de la Primărie, după doar un mandat. Din câte se pare, lipsa realizărilor şi modul deficitar în care a condus Primăria, l-au făcut să piardă fotoliul de primar, în care nu a stat decât patru ani. Adrian Bogdan Danci este noul primar al comunei Uriu.
Primăria URIU are trei reprezentanți în Consiliul de Administrație al Preventoriului Ilișua.
Știți cât e salariul de bază pentru postul pe care-l ocupă tânăra Georgi? 8247 de lei! La această sumă, se adaugă spor pentru condiții periculoase de 825 de lei (10%), indemnizație de hrană de 347 de lei (de parcă mori de foame din salariul ăsta) și vouchere de vacanță de 1450 de lei (că ai neapărat nevoie de vacanțe plătite din bani publici, dacă lucrezi la stat, e greu tare la muncă!)
Am încercat anul trecut să aflăm cum a fost angajată doamna Suciu și, reprezentanții Preventoriului Ilișua ne-au transmis că numirea s-a făcut fără concurs, conform legii nr. 95/2006, art. 177, alin 5 și 6.
Ulterior însă, în decembrie 2023, postul a fost scos la concurs şi, evident, singurul participant a fost Georgiana Suciu. Aceasta a obţinut media 9,66, cu 9 la proba scrisă şi 10 la celelalte două probe (susţinere proiect şi interviu). Suntem convinşi că a fost un concurs foarte dificil, acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a mai prezentat nimeni. În rest, nimic surprinzător, în ţara în care posturile importante se dau pe cumetrii şi relaţii.
În urma concursului, Georgiana Suciu a fost angajată pe perioadă determinată, timp de 4 ani, în funcţia de director financiar contabil.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
claas
04.11.2026Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!
la articolul O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta
Iliescu Andrei
03.11.2026De ce nu spuneți si numele societăților?
la articolul Sute de bistrițeni rămân fără loc de muncă. RAAL și alte două firme din Bistrița au anunțat concedieri colective
Ivan Turbină
03.11.2026Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !
la articolul Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
COMENTARII