Primăria Bistrița a finalizat o nouă parcare, care va avea 48 de locuri (VIDEO)

Șoferii care ajung în zona Spitalului de Oncologie din Bistrița au la dispoziție 48 de noi locuri de parcare. Amenajarea acestora a fost finalizată de Primăria Bistrița pe strada Ghinzii, într-o zonă în care lipsa locurilor de parcare genera frecvent probleme în trafic.

Noua parcare este destinată în special pacienților și aparținătorilor care ajung la Spitalul de Oncologie. Până acum, numărul redus al locurilor disponibile îi determina pe mulți șoferi să își lase autoturismele la bordură, fapt care îngreuna circulația și putea duce la formarea unor blocaje.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat finalizarea lucrărilor și a transmis că noua parcare poate fi deja utilizată.

„Problemă rezolvată! De astăzi, 48 de noi locuri de parcare sunt disponibile pe strada Ghinzii, în zona Spitalului de Oncologie”, a transmis edilul.

Gabriel Lazany a subliniat că amenajarea parcării vine ca răspuns la o problemă existentă într-o zonă aglomerată a orașului și că administrația locală își propune să identifice soluții pentru situațiile care afectează viața de zi cu zi a bistrițenilor.

Noua amenajare ar urma să contribuie atât la descongestionarea zonei, cât și la îmbunătățirea accesului pentru cei care au nevoie să ajungă la unitatea medicală.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing