Pr. Crin-Triandafil Theodorescu: Zece cisterne cu sânge de om, atâta datorează Viena Năsăudului. 

1848 a intervenit revoluția ungară, iaca ditamai oportunitatea istorică, grănicerii au stat demni și credincioși lângă drapelul de luptă, cu costuri pe care le poți citi azi în orașul de pe Someș, ars până la rădăcină de revoluționarii lui Kossuth.

 Pentru că respectul impune respect, de aia. A avut onoare împăratul de la Viena, onoare i-am oferit și noi. Și sânge, de ăla adevărat, sânge de tată și de soț. În 1852, dacă nu mă înșeală memoria (n-am timp să verific, că pe măsură ce scriu vin să mă locuiască iar furiile, femeile alea nebune și despletite din Hades), batalionul 2 al regimentului năsăudean a fost decorat cu medalia de aur pentru fidelitatea față de Austria în timpul revoluției pașoptiste. Trei mii de morți, zeci de mii de infirmi, de orfani și văduve, peste 100 de bătălii tactice în beneficiul Austriei, astea toate sunt aici, în respirația Năsăudului, și nu se pot uita. 

Să le amintescă cineva toate astea. Dacă aș putea aș trimite cancelarului austriac trei mii de cruci vopsite cu roșu. Zece cisterne cu sânge de om, atâta datorează Viena Năsăudului. Șocant, nu?

Va trece și asta. Se va stinge, în pliul istoriei, și jignirea asta mare. Că viața e un drum în care trebuie să calci desculț și mulțumitor, fericit și pentru bine și pentru rău, și pentru zi și pentru noapte. Mâine va fi bine și cald; azi însă e trist și bate un vânt rece dinspre pustele vestului, ca și cum ăla dinspre platoul ruso-siberian n-ar fi fost de ajuns.

În imagine un grănicer năsăudean ținând în mână drapelul de luptă al regimentului, ars, odată cu orașul, de trupele revoluționare. Portdrapelul (catargul) și urmele acestei relicve istorice se află azi la Muzeul Graniceresc Nasaudean, aflat în clădirea-garnizoană a regimentului românesc, dacă n-ați văzut muzeul ăsta dați năvală, e absolut spectaculos ce povești ținem aici în vitrine, în alea de sticlă și-n alea din suflet.

Pr. Crin-Triandafil Theodorescu