Polițiștii bistrițeni continuă acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-COV-2

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020. Ieri, 9 martie, 189 de polițiștii, polițiști locali și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID și totodată, au participat la […]

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2, forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Ieri, 9 martie, 189 de polițiștii, polițiști locali și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID și totodată, au participat la 13 acţiuni punctuale, în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 1300 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 85 de operatori economici și 160 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9000 de lei, 4 dintre acestea fiind pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, iar celelalte pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și privind deplasarea.

Etichetele acestui articol sunt Comunicat de presă

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Monica

28.06.2026

Săsărmanca, mătușa crizată cu andrele pierdute de nervi aleasă, mult succes spre uitare definitivă hienelor PSD ! Felicitată de big zero impostorul Ivan, mori de râs

Monica Săsărman, aleasă în funcția de vicepreședinte OFSD la nivel național

Baias Simion

27.06.2026

Bună ziua, sunt interesat pentru zona Beclean

Se fac angajări la Aquabis. Șase posturi disponibile

Class

27.06.2026

Monica Sasarmana

26.06.2026

Se vede profesionalismul și echidistanța presei bistrițene hrănite cu bani PSD, Timp Online nu a suflat o vorbă de aventura imbecilă a acestui trepăduș PSD, la fel nici un comunicat al poliției sau Primăriei, sunt brusc orbi și surzi cu toții, dar las că vin alegeri...

Bogdan Ivan: “Putem construi hidrocentralele blocate de ONG-uri și de USR”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing