Poliția Locală le-a stricat petrecerea, la un restaurant din Bistrița (FOTO)

Și în acest weekend, polițiștii locali de la compartimentul siguranța circulației au fost sesizați cu privire la staționări sau parcări neregulamentare, atât pe trotuare cât și pe pistele de biciclete.

Ultima sesizare, în fața restaurantului Ardealul de pe Drumul Cetății, 6 conducători auto  proprietari a 5 autoturisme și un autobuz au fost invitați  la sediul poliției locale.


“Specificăm că în cazul în care conducătorul autoturismului parcat/staționat neregulamentar nu a fost prezent la fața locului, procedura impune amplasarea la vedere, a unei înștiințări, prin care conducătorul autoturismului este invitat la sediul poliției locale, în scopul clarificării situației referitoare la cine a condus autoturismul și luării măsurilor legale ce se impun conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

       Înștiințarea nu are calitate de proces verbal de constatare a contravenției.

      Solicităm conducătorilor auto care găsesc asemenea înștiințări ale poliției locale pe autoturismele proprietate personală sau pe care le au in folosință să se prezinte la sediul nostru la data și ora menționată .
     Va mulțumim!”, a transmis Poliția Locală Bistrița.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing