Poligon pentru examen moto şi loc de întâlnire pentru motociclişti, la Bistriţa (VIDEO)
La propunerea domnului consilier local Adrian Vaida, Președintele Asociației Patronatelor Școlilor de Șoferi din Bistrița, Primăria Bistriţa a demarat asfaltarea unei platforme special amenajate ce va fi folosită drept poligon pentru examenul la categoria A. Anunţul a fost făcut de primarul Gabriel Lazany.
Una dintre platformele de parcare se va transforma într-un poligon. Între timp, am înaintat și o solicitare către Consiliul Județean pentru a trece în proprietatea municipiului drumul care vine la Pârtia Cocoș, la acest viitor poligon, iar în cursul acestei luni îl vom primi în proprietate și îl vom asfalta. În acest poligon vor putea avea loc și alte activități. Comunitatea de motocicliști se va putea întâlni în mod organizat aici, frumos, retras, monitorizați, cu respectarea prevederilor legale, fără a fi în centrul orașului să deranjeze alți cetățeni”, a declarat primarul Gabriel Lazany.
"Această inițiativă vine în sprijinul bistrițenilor care se pregătesc pentru obținerea permisului de conducere pentru motocicletă, oferindu-le condiții moderne și sigure pentru pregătire și examinare. Mulțumesc, Adi, pentru implicare!", a transmis Gabriel Lazany.
în 10.08.2025 ora 07:52:58 PSD a paralizat orasul a scris:
Lasă un răspuns
Sa va ia naiba cu poluarea voastra fonica facuta toata ziua in oras. Voi sunteti deasupra legii cand ambalati motoarele de treziti pana si mortii.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
02.11.2026Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...
la articolul Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare
Ani Liliana
30.10.2026Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia
la articolul Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"
Bălan Marius - Cloșca - antiecologist
29.10.2026Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon
la articolul Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026
COMENTARII