Plan pentru siguranța în școlile din Bistrița-Năsăud. Subprefectul Ioan Zăgrean, coordonatorul programului

La nivelul județului Bistrița-Năsăud se derulează un program pentru siguranța elevilor și a profesorilor în școli, în care sunt implicate mai multe instituții, programul fiind cordonat de Instituția Prefectului, prin subprefectul Ioan Zăgrean.

"Am fost coordonatorul Programului de Siguranță a Elevilor și a Profesorilor, în școli. Un program amplu, cred că este pentru prima dată când se realizează un asemenea program, un program la care au participat ISU, Poliția, Direcția Sanitară, DGASPC, Inspectoratul Școlar Județean, Jandarmeria. Planul este aprobat, este transmis către toate instituțiile și către primării. În urma acestui plan, fiecare UAT va trebui să își creeze programul propriu de siguranță în școli", a declarat Ioan Zăgrean, în cadrul unei conferințe de presă.

"La ora actuală, zic că suntem bine reprezentați, cu Poliție, Poliție Locală, Jandarmerie și, acolo unde nu există Poliție Locală, există camere de supraveghere și sunt niște măsuri clare care se iau, legate de camerele de supraveghere, legate de accesul în școli. Consider că este un plan foarte bun", a concluzionat subprefectul Ioan Zăgrean.


COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing