Petre Daea, la Feldru: “Ioan Opriș e un iscusit gospodar și un om de valoare. Cetățenii din Feldru trebuie să fie alături de el” (VIDEO)

Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a fost prezent la Feldru, unde a prezentat un mesaj de susținere pentru candidatul Alianței pentru Feldru la Primăria Feldru, Ioan Opriș. Daea s-a întâlnit și cu fermierii din zonă. “Aici, la Feldru, m-am întâlnit cu un bun fermier, cu un tânăr întreprinzător, un om care, la vârsta lui, […]

Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a fost prezent la Feldru, unde a prezentat un mesaj de susținere pentru candidatul Alianței pentru Feldru la Primăria Feldru, Ioan Opriș. Daea s-a întâlnit și cu fermierii din zonă.

“Aici, la Feldru, m-am întâlnit cu un bun fermier, cu un tânăr întreprinzător, un om care, la vârsta lui, a probat prin ceea ce a făcut că este un cetățean de valoare și un iscusit gospodar. Spun cetățean de valoare pentru că în comuna aceasta formidabilă, prin cursa lui în această competiție electorală, se pune la dispoziția cetățenilor, se pune la dispoziția locuitorilor, înâelegând că vrea să facă mai mult decât a făcut până acum. Și a făcut până acum ceea ce comune cunoaște că este în stare, să crească vaci de lapte, care nu se cresc ușor și are un efectiv destul de mare. Iată ce m-a îndemnat să calc această zonă deosebită a României, pentru că Bistrița-Năsăud este o zonă deosebită, o zonă hărăzită de Dumnezeu și sper ca cetățenii să știe și ce au de împlinit ca misiune politică, pe data de 27. Gândindu-mă la valoarea pe care o are Opriș și la dorința pe care o au cetățenii cu care eu am discutat, mă gândesc că în data de 27, cei care se vor prezenta la vor, vor avea, pe de-o parte interesul să fie bine pentru comună și, în același timp, să fie și alături de fermierul nostru, pe care eu îl prețuiesc foarte mult. De aceea, vreau să îi urez succes și să rog pe toți fermierii din această zonă, care sunt în perioada aceasta în câmp, îi rog să facă ceea ce trebuie pe data de 27”, a transmis Petre Daea.

Vezi mai jos toată declarația, VIDEO!

(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de LIFEVISION FILMS SRL – portalul web infobistrita.ro, CUI mandatar financiar coordonator: 21200019)

 

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca

27.10.2026

Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing