Peste 300.000 de ruși urmează să fie mobilizați pentru a lupta în Ucraina

Ministrul rus al Apărării spune că vor fi chemaţi 300.000 de rezervişti, ca urmare a anunţului preşedintelui rus Vladimir Putin de mobilizare militară parţială în contextul războiului din Ucraina. Serghei Şoigu ministrul rus al Apărării, a confirmat, într-un interviu înregistrat difuzat la televiziune, că mobilizarea parţială îi va implica pe cei care au experienţă militară, scrie BBC. Aproximativ 300.000 de astfel de persoane vor fi chemate sub arme.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunțat, miercuri, într-un discurs televizat, mobilizarea parțială.

„Doar cei care sunt momentan în rezervă sunt înrolaţi, şi cei care servesc în armată şi au anumite profesii militare, iar cei mobilizaţi vor primi garanţii. Se vor lua măsuri suplimentare pentru aprovizionarea pentru apărare”, a spus Putin. El a susținut că „Vestul vrea să distrugă țara”

„Scopul nostru este de a elibera Donbas. Vrem să eliberăm de neonaziști teritoriile Herson, Zaporojie”, a spus Putin.

„NATO a discutat să se folosească de armele nucleare împotriva Rusiei. Avem și noi arme. Vom folosi toate mijloacele pentru a ne apăra. Ministerul apărării a fost instruit de către mine să definească statutul legal al acestor unități și al republicilor Lugansk și Donețk. Trebuie să acordăm atenție specială pentru aprovizionarea Donbasului cu tehnologie și muniție. Kievul a recurs la grupuri de mercenari străini, iar armata lor a fost instruită de NATO. Regimul opresiv s-a intensificat în toată Ucraina. După 2014, politica terorii împotriva rușilor devine tot mai mare și mai teribilă. Acești oameni rămân pe teritoriile eliberate de neonazisti, e vorba despre Herson, Lugansk, Zaporojie, unde ați văzut barbarismul neonaziștilor în regiunile capturate de ei. Mercenarii torturează cetățenii pașnici din Donețk, din Zaporojie, din Herson. Sunt peste 500.000 de oameni care trăiesc acolo, mulți au devenit refugiați, au fost bombardați constant de neonaziști care au atacat spitale, școli. Avem tot dreptul să ne opunem măcelăririi oamenilor și trebuie să le dăm o șansă. Administrațiile din Zaporojie, Herson au cerut să facă alipirea la Rusia, vom face tot ce putem să ne asigurăm de condițiile pașnice de organizare a acestor referendumuri”, a menţionat preşedintele rus.

Marţi, autoritățile separatiste din regiunile ocupate Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie au anunțat referendumuri de aderare la Rusia, dinspre Moscova venind imediat reacții pozitive. Cele două așa-zise republici populare din Donbas și Herson au și anunțat perioada de desfășurare a votului – între 23 și 27 septembrie.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing