Peste 200 de litri de alcool fără documente legale, descoperiți într-un autoturism

În dimineața de 13 martie a.c., pe Drumul Național 17, în localitatea Bața, polițiștii de la Rutieră Beclean au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbați de 49 și 66 de ani, ambii din Bătarci, județul Maramureș. În urma controlului efectuat, în autoturism a fost descoperită cantitatea […]

În dimineața de 13 martie a.c., pe Drumul Național 17, în localitatea Bața, polițiștii de la Rutieră Beclean au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbați de 49 și 66 de ani, ambii din Bătarci, județul Maramureș.

În urma controlului efectuat, în autoturism a fost descoperită cantitatea de 220 de litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, fără a avea aplicate marcaje sau banderole de marcaj fiscal și fără a deține documente de proveniență.

Cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice care au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă cu privire la săvârșirea infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege.

Etichetele acestui articol sunt băuturi alcoolice,contrabandă

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Vadima Teo

24.10.2026

O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Săsărman Mona

24.10.2026

Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !

Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"

Diana B

24.10.2026

Ivan Turbină

21.10.2026

Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !

Monica Săsărman, replică dură pentru Robert Sighiartău: "Se plimba cot la cot cu Ilie Sărăcie și ii susținea măsurile dezastruoase pentru oameni"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing