Peste 100 de metri cubi de material lemnos, fără documente legale, confiscat în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști, specialiști ai Gărzii Forestiere și silvicultori

Au fost efectuate verificări cu privire la 5 agenți economici care desfășoară activități în domenii specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos

În perioada 5-7 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim au acționat, pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și combaterea braconajului piscicol.

 

Astfel, au fost efectuate verificări cu privire la 5 agenți economici care desfășoară activități în domenii specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Totodată, au fost legitimate 32 de persoane, au fost oprite în trafic și controlate 24 de autovehicule.

 

Au fost verificate 31 de transporturi de material lemnos, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 21.000 de lei, toate conform Legii 17/2010, privind codul silvic. Suplimentar, au fost dispusă măsura ridicării în vederea confiscării a cantității de 106 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 31.072 de lei.

Etichetele acestui articol sunt material lemnos agenți economici

COMENTARII

Ra

în 10.04.2023 ora 15:08:09 Radu a scris:

Lasă un răspuns

Pe Ciopa de la Bistrița Bargaului când îl verificați ca marchează cu ciocan fals în toate partidele de exploatare din Mița și fura mii de metri cubi? Știe toată politia și nu face nimeni nimic........de ce?


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing