Percheziții în Bistrița-Năsăud. Femeie, obligată să se prostitueze în Germania
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, au efectuat, miercuri, percheziții pe raza județelor Mureș, Bistrița Năsăud și Cluj, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și proxenetism. Polițiștii au confiscat și două autoturisme.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, au fost puse în aplicate 7 mandate de percheziție.
”Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2020, un suspect a recrutat o persoană vătămată simulând o relație de iubire, iar până în cursul lunii martie 2024, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla victima, a transportat-o și adăpostit-o în diferite locații de pe teritoriul Germaniei obligând-o la practicarea prostituției. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de suspect.
De asemenea, în perioada 2022 – 2024, un alt suspect a obținut sume de bani rezultate din exploatarea sexuală a aceleași persoane vătămate ca urmare a sprijinului acordat în asigurarea transportului și a transferului sumelor de bani obținute de către victimă”, se arată în comunicatul DIICOT.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Mureș și IJJ Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
DIICOT mai menționează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII