Percheziţii în Bistrița-Năsăud. Au folosit diplome false de BAC pentru certificate de manager de transport
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează joi 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj şi Teleorman, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.
”Din cercetări a reieșit faptul că 10 persoane fizice ar fi depus la o instituție dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce ar fi conținut printre alte înscrisuri și diplome de bacalaureat false. Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unitățile de învățământ, la care ar fi „absolvit” titularii sau instituția școlară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcționat / nu ar fi existat pe teritoriul național. De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituție de către același centru de pregătire profesională, din municipiul București, deși acestea ar fi avut domiciliile în județe diferite”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Percheziţiile se efectuează la sediul şi punctul de lucru al societăţii implicate şi la domiciliile solicitanţilor, în vederea stabilirii legăturilor infracţionale, descoperirii şi ridicării documentelor despre care există bănuiala că ar fi fost false, identificării altor mijloace de probă, precum documente sau instrumente care ar fi ajutat la falsificarea diplomelor de bacalaureat, tipizate folosite pentru realizarea acestora, ştampile, timbru sec, sisteme informatice, care ar fi fost utilizate la realizarea falsurilor.
La sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române vor fi aduse două persoane pentru audieri.
în 21.06.2024 ora 16:03:08 Jurja Alexandru a scris:
Lasă un răspuns
Pentru omul de rând legea e una iar pentru cei care ajung la cârma țării și sunt în aceeași situație legea este alta ,Ciolacu fără bacalaureat dar "doctor" ,absolvent de universitate,adică se aplica doar la cei care aduc bani la bugetul statului.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Nae
09.11.2026Crecă, crecă
la articolul HANDBAL. Gloria Bistrița obţine a 5-a victorie în Liga Campionilor, după o revenire spectaculoasă
Nae
09.11.2026A la Beclean, așa îi! 🙂
la articolul Cum arată cea mai mare sală polivalentă din țară, construită de MIS Grup. Proiectul se apropie de etapa finală (FOTO)
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
COMENTARII