Percheziții în Bistrița. Angajata unui IFN a comis fraudă de 175.000 de lei

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTI, ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL DE NATURĂ ECONOMICĂ.

La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud și Vâlcea.

În cadrul unui dosar penal constituit cu privire la infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, delapidare și fals informatic, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 3 percheziții în județul Bistrița-Năsăud și una în județul Vâlcea, în vederea documentării faptelor.

Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 2023 - 2025, o femeie, de 48 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, având atribuții de gestionare și administrare a plăților aferente contractelor de împrumut încheiate cu clienții unei instituții financiare nebancare, și-ar fi însușit pe nedrept 175.800 de lei, din patrimoniul societății. Aceasta ar fi transferat fraudulos fonduri din conturile societății, către contul propriu și către contul unui bărbat, de 75 de ani, din județul Vâlcea.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un telefon, un laptop, carduri bancare și alte înscrisuri cu valoare probatorie.

Totodată, polițiștii au pus în aplicare și mandate de aducere față de cele două persoane, în urma audierilor, fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia de 48 de ani. Aceasta va fi prezentată, în cursul zilei de astăzi, în fața procurorului de caz pentru aprecierea privind dispunerea în continuare de măsuri preventive.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale și a participației penale.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing