Pățania unui tânăr care a încercat să scape de polițiști, cu motocicleta

La data de 6 martie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 25 de ani din Prundu Bârgăului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare.

În prezent, tânărul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

 În fapt, la data de 27 februarie a.c., în jurul orei 11.40, acesta ar fi condus o motocicletă de teren care nu avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare, pe Drumul Național 17 din Prundu Bârgăului, fiindu-i efectuate semnalele regulamentare de oprire de către echipajul de poliție aflat în teren. Acesta nu s-a conformat, fiind urmărit de polițiști aproximativ 5 kilometri. La un moment dat acesta ar fi oprit și abandonat vehiculul și casca și ar fi fugit într-o direcție necunoscută.

 În aceeași zi, în jurul orei 19.20, s-a prezentat la Poliție soția tânărului de 25 de ani care a reclamat faptul că, în intervalul 24-27 februarie a.c., din curtea locuinței s-a sustras  motocicleta de teren în cauză, în valoare de 2.500 de euro, ce aparține soțului ei, plecat în străinătate.

 În urma investigațiilor, constatărilor criminalistice și probelor administrate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 27 februarie a.c., motocicleta în cauză ar fi fost condusă de tânărul de 25 de ani care se afla în localitate. Totodată, vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat, iar tânărul de 25 de ani nu deține permis de conducere corespunzător categoriei A, din care face parte motocicleta.

 Având în vederea cele constatate, polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, bănuită de comiterea faptei fiind soția tânărului de 25 de ani.

 Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, în vederea documentării cauzei și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing