Părintele Timoftei Găurean a încetat din viață

Părintele Timoftei Găurean a încetat din viață. Vestea tristă a fost anunțată de primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja. “Cu nemărginită tristețe am aflat că astăzi în ziua nașterii domnului nostru Isus Hristos părintele Găurean Timoftei a luat drumul veșniciei pentru a-l întâlni pe Tatal Ceresc al cărui slujitor i-a fost până la ultima clipă […]

Părintele Timoftei Găurean a încetat din viață. Vestea tristă a fost anunțată de primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja.
 
“Cu nemărginită tristețe am aflat că astăzi în ziua nașterii domnului nostru Isus Hristos părintele Găurean Timoftei a luat drumul veșniciei pentru a-l întâlni pe Tatal Ceresc al cărui slujitor i-a fost până la ultima clipă din această viață trecătoare. Părintele Timoftei a slujit parohiei din Agrieș pentru mai bine de 14 ani, timp în care și-a dedicat viața pentru a ajuta oamenii și pentru a contribui la restaurarea bisericii din localitate, devenind astfel cetățean de onoare al comunei Târlișua. Mai mult decât atât, puținul timp liber l-a folosit pentru a sculpta lemnul și pentru a scrie numeroase cărți. Lucrările dânsului vor dăinui mereu iar cuvintele nu se vor pierde niciodată, chiar dacă el fizic nu se mai află printre noi.
 
Pentru fiecare, părintele avea mereu o vorbă bună și cu certitudine Agrieșul a pierdut un om minunat, dar cerul a câștigat de astăzi, un înger în plus. Cu siguranță va mijloci celui sfânt iertare și pentru noi cei rămași, vremelnic, pe acest Pământ.
Drum bun spre cele veșnice părinte și om drag! În rugăciune să ne purtați mereu!”, a anunțat Vlăduț Purja.

COMENTARII

Fa

în 28.12.2021 ora 03:36:09 Faghiean a scris:

Lasă un răspuns

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing