Ovidiu Florean: “Investiții privind independența energetică a României” (VIDEO)

Senatorul PNL, Ovidiu Florean, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în această săptămână, Camera Deputaţilor a ratificat Acordul strategic de parteneriat cu SUA, pe o perioadă de 30 de ani. Acordul prevede investiţiile în centrala nucleară de la Cernavodă şi investiţii în domeniul cercetării ştiinţifice. „În sfârşit, după 32 de ani de […]

Senatorul PNL, Ovidiu Florean, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în această săptămână, Camera Deputaţilor a ratificat Acordul strategic de parteneriat cu SUA, pe o perioadă de 30 de ani. Acordul prevede investiţiile în centrala nucleară de la Cernavodă şi investiţii în domeniul cercetării ştiinţifice.

„În sfârşit, după 32 de ani de la Revoluţie, începem să vedem luminiţa de la capătul tunelului în ceea ce priveşte independenţa energetică a României. În prima fază vor fi investite opt miliarde de dolari pentru retehnologizarea Reactorului 1 şi terminarea Reactoarelor 3 şi 4. Reactorul 3 a fost început în 1984 şi este realizat în proporţie de 15%, iar Reactorul 4 a început în 1985 şi este făcut în proporţie de 14%. Aceste două reactoare vor genera 20% din consumul energetic al României. Când vor fi gata, pe 4-5 generaţii de acum înainte ne vom alimenta maşinile electrice produse în acele reactoare. Poporul nostru va beneficia de aceste investiţii pe 80-100 de ani”, a declarat senatorul PNL, Ovidiu Florean.

Acordul va intra în dezbatere, în Senat, săptămâna viitoare.

 

 

Conferință de presă PNL Bistrița-Năsăud

Posted by InfoBistrița.ro on Friday, May 14, 2021

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing