OSTERMARKT - Târgul Breslelor la Bistrița. Programul evenimentelor

Tradiția sașilor, păstrată de peste 900 ani, este transmisă mai departe. Muzica și dansurile germane, lada de zestre a sașilor bistrițeni, ouăle pictate și decorate în moduri tradiționale sau cu tușe moderne, accesoriile și decorațiunile de Paște, însoțite de alte creații și bunătăți, realizate cu multă pasiune de artizanii și producătorii locali, atelierele de pictat ouă vor da un farmec aparte cetății Bistriței, în perioada 31 martie – 2 aprilie 2023, la Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt.

Organizat cu o saptămână înainte de marea Sărbătoare a Învierii, Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt își are originea în perioada cruciadelor, conform izvoarelor istorice. Membrii comunității săsești din Bistrița au transmis acest obicei din generație în generație, până în primii ani ai perioadei comuniste și l-au reluat apoi, în urmă cu 20 de ani, cu sprijinul autorităților locale.

Ediția 2023 duce această frumoasă moștenire mai departe. Artizani, producători locali, ansamblurile artistice de dansuri tradiționale germane și fanfara Harmonie vor scoate la lumină nestemate din lada de zestre și vor reînvia atmosfera burgului de odinioară, din preajma Sărbătorilor Pascale. Evenimentul se va desfășura după următorul program:

Sâmbătă, 1 aprilie:

Căsuța Iepurașilor – Căsuța faptelor bune (foișor) – Piața Centrală

11:00 – Atelier de pictat ouă cu Silvia Țogorean

Pietonal – Piața Centrală:

12:00 – Parada ansamblurilor artistice

12:15 – Spectacol de muzică și dansuri tradiționale germane: Ansamblurile Vergissmeinnicht și Vergissmeinnicht Junior Bistrița, Fanfara Harmonie Bistrița. În caz de vreme nefavorabilă, partea artistică a evenimentului se va desfășura la Casa Argintarului.

Vineri, 31 martie – Duminică, 2 aprilie:

Pietonal:

Târg de meșteșuguri locale

Sâmbătă, 1 aprilie – Duminică, 2 aprilie:

Piața Centrală:

Târg de bunătăți și meșteșuguri locale

 

Sunt invitați să ni se alăture toți cei care, cu mic cu mare, simt că împreună ducem tradiția mai departe.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing