Ostermakt - Târgul de Paşte al saşilor, la Bistriţa. Parohia Evanghelică are un nou diacon (FOTO)
Cu o săptămână înaintea Paștelui Catolic și Reformat, sașii bistrițeni au refăcut atmosfera vechiului burg: Târgul de Paște - Ostermarkt. Tot de astăzi, Parohia Evanghelică are un nou diacon: Marius Gabriel Catrinţaşu.
Evenimentul organizat de Forumul Democrat German și Biserica Evanghelică, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița a fost onorat cu prezența a numeroși sași, români sau maghiari, toți prezenți pe pietonal într-o simbolică ”unitate în diversitate”. Evident, totul a început ieri cu deschiderea Târgului Breslelor Moderne pe pietonal și în Piața Centrală și a continuat pe parcursul zilei de astăzi cu o paradă a formațiilor de dansuri, a fanfarei și a ansamblurilor corale și folclorice. La paradă au luat parte și sașii din Reghin. Inedită în grupul sașilor a fost prezenţa fostului primar al Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu. Mai trebuie știut faptul că, pe pietonalul din centrul istoric al Bistriței au fost amplasate standuri cu diverse decorațiuni pascale, iar la eveniment participă și meşteri şi artizani din cadrul Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”.
Cristian-Roth-Gross, președinte FDGR BN: ”Sper ca mulți ani de acum încolo să putem sărbători acest târg"
Adept al păstrării tradiției vechiului burg săsesc, președintele filialei Bistrița-Năsăud a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Cristian Roth-Gross, a punctat următoarele: ”Sper ca mulți ani de acum încolo să putem sărbători acest târg. Încă din Evul Mediu, localitățile care aveaui târguri începeau să înflorească, să își dezvolte comerțul. Din mijlocul Bistriței, îmi face plăcere să afirm faptul că deși comunitatea săsească este una redusă și tot mai redusă, atât românii, cât și maghiarii ne ajută să ducem mai departe tradiția. Vreau să mulțumesc tuturor celor care și-au dat concursul”.
După paradă, în Biserica Evanghelică a fost apoi oficiată o slujbă prilejuită de instalarea noului diacon Marius Gabriel Catrințașu, care, până la venirea în septembrie a unui nou preot paroh, îl înlocuiește pe părintele Johann Dieter Krauss, care s-a pensionat după ce a slujit decenii pentru comunitatea evanghelică locală.IOAN TURC, primarul Bistriței: O zi splendidă astăzi și tocmai am venit din Biserica Evanghelică acolo unde a fost o liturghie specială dedicat venirii în Parohia Evanghelică a unui nou preot, un moment deosebit de emoționat și înălțător. Știm că Ostermarkt este o tradiție foarte veche. Tradițiile sașilor fac parte din patrimoniul imaterial al comunității bistrițene. Avem obligația de a avea grijă de acest patrimoniu. Mesajul meu pentru comunitatea săsească din Bistrița și pentru cei mulți care au plecat și care trăiesc în Germania și Austria este acela de a face tot ceea ce le stă în putință, alături de noi, pentru ca tradițiile sașilor să continue. Bogăția spirituală a cetății Bistriței depinde de prezervarea acestor valori. Atât eu, cât și instituția pe care o conduc suntem cât se poate de atenți pentru ca tradiția să continue. Vine de sute de ani și trebuie să continue în eternitate. Felicitări tuturor celor care v-ați implicat în organizarea acestui eveniment. Știm foarte bine că sașii veneau la Ostermarkt pentru a cumpăra lucruri înainte de duminica Floriilor, cinstind până la urmă duminica de Paște. Să dea Bunul Dumnezeu să avem parte de sărbători binecuvântate. Le urez creștinilor romano-catolici și evanghelici Florii binecuvântate! Doamne ajută!”.
Elena Bărbos, președintele Asociației Produs în Bistrița-Năsăud : ”Suntem o comunitate privilegiată pentru că ne-am născut la confluența mai multor culturi, iar asta a adus plus valoare devenirii noastre. Mixul cultural ne-a îmbogățit cu o varietate de tradiții și valori, iar astăzi una dintre aceste nestemate este pusă în scenă. Ne bucurăm că am fost motorul ultimelor trei ediții și suntem onorați că facem parte dintr-un parteneriat atât de solid și de longeviv. Felicităm Forumul Democrat German și Biserica Evanghelică pentru modul în care continuă să ducă mai departe tradiția. Felicităm Primăria municipiului Bistrița pentru că susține astfel de inițiative și felicităm de asemenea ansamblurile care sunt prezente astăzi aici pentru dăruirea și talentul cu care duc mai departe tradiția și valorile moștenite de la înaintași”.
A urmat un frumos spectacol de muzică și dansuri tradiționale germane susținut de ansamblurile de dansuri săseşti ”Vergissmeinnicht” și ”Vergissmeinnicht Jr.” ale Forumului Democrat German Bistrița, ansamblul de dansuri săseşti ”Goldregen” al Forumului Democrat German Reghin, corul ”Junge Musiktalente” al Forumului Democrat German Bistrița, Alessia Schuller – solistă vocală din Reghin, fanfara ”Harmonie” a Forumului Democrat German Bistrița, ansamblul profesionist ”Cununa de pe Someş” Bistrița.
Tot în această seară, Biserica Evaghelică a găzduit un concert susținut de Csengeri Kostyak Zsuzsa din Cluj-Napoca la orgă, Cvartetul Tiberius și Janos Balint din Ungaria la flaut,
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Bogdănel Ciolacu
20.09.2026Afară cu mafia PSD după 36 de ani de hoții și șmenuri, toți au vile și aroganțe, deloc din muncă ci din hoții de zeci de ani, la gunoiul istoriei cu voi hienelor !!!! Ați prăduit și distrus totul bandiților ! Ciuma roșie, la gunoi !
la articolul Gabriel Lazany, la recepția spitalului: "Bistrița va fi orașul în care merită să trăiești"
Leon
19.09.2026Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...
la articolul Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului
Invanca - Beclean
19.09.2026Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
Barbie K
18.09.2026Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...
la articolul Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"
COMENTARII