Orașul Beclean, împodobit pentru Sărbători

Direcția de Gospodărire a primăriei Beclean a finalizat de câteva zile pregătirile în vederea întâmpinării perioadei sărbătorilor de iarnă. Astfel, în ultima parte a lunii noiembrie au fost instalate ghirlandele şi ornamentele luminoase de sezon.

Au fost realizate mai multe traversări cu astfel de ornamente peste artera principala de circulaţie a Becleanului, au fost instalate figurine luminoase pe stâlpii din întregul oraş şi au fost montate decoruri de sărbătoare în zona centrală a oraşului şi în parc.

Un spectacol impresionant şi feeric este oferit locuitorilor oraşului şi trecătorilor, ceea ce face ca spiritul Crăciunului şi al Anului Nou să fie deja resimţit din plin de către toţi beclenarii.

Astfel şi în această iarnă, oraşul Beclean va avea o iluminare reuşită şi strălucitoare pe durata sărbătorilor de iarnă, astfel încât toţi localnicii, indiferent de vârsta, să se bucure şi să trăiască din plin emoţiile şi frumuseţea sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing