O nouă campanie medicală gratuită, în desfășurare la Căianu Mic (FOTO)

Primăria Căianu Mic, prin compartimentul de Asistență Medicală Comunitară, în parteneriat cu Asociația Caravana cu Medici - filiala Cluj, a organizat o campanie medicală gratuită, la nivelul comunei, în vederea prevenirii și combaterii anumitor afecțiuni medicale.

În prima etapă a campaniei medicale, s-a recoltat sânge pentru hemoleucogramă, hemoglobină glicozilată, probe renale, probe hepatice, TSH (pentru tiroidă) și PSA (pentru prostată), precum și recoltarea unor probe pentru examen sumar de urină.

Pentru acțiunea de astăzi, unde s-au înscris 118 persoane din comuna Căianu Mic, Asociația Caravana cu Medici - filiala Cluj, sub directa coordonare a doamnei dr. Ana Bilegan, a pus la dispoziție un personal medical calificat format din patru medici și două asistente medicale.

Săptămâna viitoare, mai exact în data de 26 octombrie, cele 118 persoane care au participat și la prima etapă a campaniei medicale, vor trece printr-un triaj, iar în funcție de rezultatele analizelor, precum și a unor simptome pe care le prezintă, dacă e cazul, vor beneficia de consultații de specialitate - interne, cardiologie, neurologie, ORL, gastroenterologie, dar și alte consultații de specialitate ce vor fi stabilite la momentul respectiv!

"Consultațiile de specialitate din data de 26 octombrie se vor realiza tot de către un personal medical calificat din cadrul Asociației Caravana cu Medici - filiala Cluj, cu implicarea compartimentului de Asistență Midicală Comunitară din cadrul Primăriei Căianu Mic!

 Pentru organizarea și desfășurarea acestei campanii medicale vreau să aduc mulțumiri doamnei dr. Ana Bilegan, coordonatoarea Asociației Caravana cu Medici - filiala Cluj, precum și întregului personal medical participant.

 De asemenea, îi mulțumesc și colegei mele, Boca Rodica - Asistentă Medicală Comunitară, pentru implicarea deosebită și toată munca depusă pentru bunul mers al acestei campanii medicale și nu numai.

 Sănătatea concetățenilor noștri a fost și va rămâne o prioritate pentru administrația locală, Primăria Căianu Mic organizând frecvent diverse campanii medicale gratuite pentru cetățenii comunei noastre!  

 Oameni buni, vă doresc multă sănătate tuturor! Conform parteneriatului încheiat cu Asociația Caravana cu Medici, numărul persoanelor care au avut posibilitatea să beneficieze de analize și consultații gratuite a fost limitat la 130, iar locurile s-au ocupat în ordinea înscrierilor! Din 130 de persoane înscrise, s-au prezentat efectiv 118 persoane, iar 12 persoane nu au mai dat curs înscrierii în cadrul campaniei medicale, fără să anunțe în timp util acest lucru pentru ca locurile care se eliberează să poată fi ocupate de persoane cu adevarat interesate! Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și cred că pe viitor vom fi mai responsabili! Doamne ajută-ne!", a transmis primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr.


COMENTARII

CR

în 21.10.2024 ora 08:07:48 CR a scris:

Lasă un răspuns

Super initiativa, felicitari echipei medicale!!!


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Leon

19.09.2026

Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai...

Ce discurs a avut președintele Nicușor Dan la Bistrița. Detaliile vizitei oficiale de la recepția spitalului

Invanca - Beclean

19.09.2026

Ce rușine de reperezentanți avem, Nicula, Ivan, Suciu, niște impostori și șmenari inculți toți, în funte cu Moldovan și restul haitei, ce urât, ce bandiți parșivi

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Barbie K

18.09.2026

Mare ipocrit, numai Ivan îl bate deocamdată la șoric de obraz, amadoi mint cum respiră, dar Nicula este și needucat și violent dacă nu i se dă mingea, un beclenar nespălat cu pretenții de Harvard, nu stie să scrie o frază, măciucar urât că nu pleacă nici liftul cu...

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Tigaie Radu

18.09.2026

Da tu ce ai pus pe primul loc cand ai șmenuit postul de senator ? Țara, ai? Auzi la el vrea stabilitate, „a mai transmis senatorul” stabilitatea lui și a celor ca el, cică el face apel la dialog, el care este un bombardier șnapan, Nicula senatore = Brânzovenescu 2026

Cristian Nicula: "România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing