Nu a putut sta departe de iubita sa, deși avea ordin de protecție! Bistrițeanul, reținut pentru 24 de ore

La data de 14 iulie a.c., în timp ce polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița efectuau serviciul de patrulare au surprins în flagrant delict un bărbat de 35 de ani din municipiul Bistrița, în timp ce se afla în apropierea unei femei de 25 de ani din municipiu, încălcând astfel ordinul de […]

La data de 14 iulie a.c., în timp ce polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița efectuau serviciul de patrulare au surprins în flagrant delict un bărbat de 35 de ani din municipiul Bistrița, în timp ce se afla în apropierea unei femei de 25 de ani din municipiu, încălcând astfel ordinul de protecţie emis anterior împotriva sa.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție iar ulterior au dispus reținerea bărbatului de 35 de ani pentru o durată de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea faptei, persoana vizată urmând să fie prezentată magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing