Noi reguli pentru șoferi. Ce pățesc cei care nu își achită amenzile

Noi prevederi legale privind regimul contravențiilor și circulația pe drumurile publice intră în vigoare începând cu 27 martie 2026, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Modificările vin în contextul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, act normativ care aduce schimbări importante în mai multe domenii.

Amenzi plătite la jumătate

Una dintre principalele modificări vizează cuantumul amenzilor contravenționale. Astfel, pentru o serie de fapte sancționate de legislația în vigoare, contravenienții vor putea achita, în termen de cel mult 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, doar jumătate din valoarea amenzii aplicate.

Măsura se aplică în baza unor modificări aduse mai multor acte normative, printre care: Legea nr. 60/1991 privind adunările publice, Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și Legea nr. 126/1995 privind materiile explozive.

Condiții mai stricte pentru reducerea suspendării permisului

Tot de la 27 martie 2026 se modifică și prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, șoferii care solicită reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce vor trebui să facă dovada că și-au achitat toate amenzile contravenționale restante către bugetul local.

Dovada se va realiza exclusiv prin prezentarea certificatului de atestare fiscală emis de autoritățile locale de domiciliu, document care trebuie să ateste plata tuturor datoriilor provenite din sancțiuni rutiere.

Reguli speciale pentru șoferii fără domiciliu în România

În cazul conducătorilor auto care nu au domiciliul în România sau al celor care solicită restituirea permisului înainte de expirarea suspendării, se va avea în vedere doar dovada plății amenzii care a dus la aplicarea sancțiunii.

Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud atrag atenția că noile prevederi au ca scop responsabilizarea conducătorilor auto și creșterea gradului de colectare a amenzilor la bugetele locale.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Bălan Marius - Cloșca

27.10.2026

Piticul violent Nicula, senatorul neales de nimeni, impostorul tine cuvântare altor impostori ca el, las că vin alegerile hienelor !

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Ivanca

26.10.2026

Impostorule mincinos, nu reprezinți Bistrița, tu reprezinți haita de hiene PSD șmenarule !

Deputatul PSD Bogdan Ivan a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților: "Primul meu gând a fost la Bistrița-Năsăud"

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing