Nicolae Pavelean cere dezbatere publică pentru proiectul blocurilor de lângă INFOEL

Consilieru municipal Nicolae Pavelean a solicitat dezbatere publică pentru construirea blocurilor lângă INFOEL.

"Astăzi am solicitat inițierea unei dezbateri publice cu privire la INTENȚIA DE ELABORARE PUZ MODIFICARE SUBZONĂ FUNCTIONALĂ din lS1 in L4*-CONSTRUIRE ANSAMBLU MIXT DE LOCUINȚE COLECTIVE SI SPATII COMERCIALE LA PARTER-Calea Moldovei 22, proiect care ar permite construirea unui bloc cu un număr de peste 240 de apartamente și spații comerciale, inclusiv after-school, respectiv cu 280 de locuri de parcare în vecinătatea Colegiului Tehnic "INFOEL" Bistriţa", a transmis consilierul USR, Nicolae Pavelean.

"Am transmis solicitarea atât în scris cât și în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi. Răspunsul primit deocamdată este că unii nu au nimic împotriva unei dezbateri publice iar alții cred că este prea devreme pentru așa ceva și că prin dezbatere am pune doar părțile implicate să se certe. Am explicat totuși că scopul unei dezbateri publice este altul. Acest proiect este deja într-o fază avansată fiind deja făcut anunțul intenției de elaborare încă din 30.01.2023 și astfel, intrând în faza de consultare publică și este chiar oportun să avem parte de o dezbatere publică cât mai devreme pentru că scopul unei astfel de dezbateri ar fi tocmai să obţinem informaţii suplimentare privind impactul acestui proiect asupra populaţiei din zonă. Ședința poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/primariamunicipiuluibistrita/videos/5885289771507872

Doresc pe această cale să informez publicul interesat legat de faptul că în cazul acestui proiect, o mare parte din documentația aferentă a fost deja pusă pe site-ul primăriei Bistrița și poate fi consultată. Adiționat vă mai pun la dispoziție și un extras din Procesul Verbal al Ședinței Comisei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) cu discuțiile comisiei referitoare la avizul de oportunitate pentru acest proiect, de unde reiese faptul că au existat mai multe observații din partea unora dintre arhitecții care fac parte din comisie printre care și faptul că acest proiect necesită mai multe studii cum ar fi un studiu de trafic și că ar trebui redus regimul de înălțime", a transmis Nicolae Pavelean.

COMENTARII

rc

în 24.02.2023 ora 14:52:22 roade ciuda a scris:

Lasă un răspuns

Bine ca la alte proiecte nu a cerut nimic, acuma il doare ciuda sau asteapta spaga..


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing