Nicolae Pavelean a demisionat de la conducerea USR Bistriţa

Consilierul municipal Nicolae Pavelean, a ales să plece din funcția de președinte al USR Bistrița. El a invocat ultimele rezultate, care au situat organizația la un minim istoric de la înființarea USR Bistrița-Năsăud și până în prezent, "lucru care a venit la pachet cu multe dezamăgiri și un grad de motivare mai scăzut pentru mulți dintre noi".

NICOLAE PAVELEAN: Săptămâna trecută, am transmis conducerii USR demisia mea din funcția de Președinte al organizației municipale USR Bistrița.
Am început să judec această decizie încă de după anunțarea rezultatelor alegerilor din 9 iunie. Încă de atunci, am transmis colegilor din conducere că este nevoie să ne asumăm cu toții un restart general și o schimbare la toate nivelurile din USR, după ce, la nivel național, conducerea a fost realeasă imediat după alegeri.

De ce am considerat asta? Pentru că se fac aproape opt ani de la înființare, perioadă în care USR Bistrița-Năsăud, sub conducerea aceluiași președinte, în mare parte absent din peisajul local, a trecut prin mai multe cicluri electorale, cu rezultate mai bune și mai puțin bune și de fiecare dată, fără o asumare a rezultatelor. Deciziile luate atât la nivel național, cât și la nivel județean s-au reflectat în mod direct în rezultatele ultimelor scrutine electorale și din păcate, ultimele rezultate au situat organizația la un minim istoric de la înființarea USR Bistrița-Năsăud și până în prezent, lucru care a venit la pachet cu multe dezamăgiri și un grad de motivare mai scăzut pentru mulți dintre noi.
Rezultatele obținute în județul Bistrița-Năsăud la alegerile Europarlamentare și Locale din 9 iunie au fost un eșec total, la capătul unui declin permanent al organizației în ultimii ani. Aceste rezultate au fost un duș rece care ne-a arătat destul de clar cât de necesar este un RESTART al conducerii, o definire a unei strategii politice cu obiective asumate și repornirea organizației. Am sperat că se va înțelege această necesitate și că, mai presus de unele funcții pe care le deținem vremelnic, este în joc viitorul unui partid care este încă, singura speranță de salvare a acestei țări pentru mulți dintre români. Mi s-a explicat că nu avem timp pentru alegeri și schimbări când alegerile bat la ușă, deși în tot acest timp conducerea județeană a făcut politică puțin spre deloc. E drept, suntem în perioada concediilor, dar…

Pentru a mai putea spera la rezultate promițătoare, USR Bistrița-Năsăud avea nevoie de un RESTART și de o reconstrucție reală. Acum este, într-adevăr, cam târziu.
Le urez succes celor care se vor aranja cu primele locuri pe listele USR Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare, cu toate că, pentru orice ar candida, pe numele lor, NU vor trage nicidecum scorul USR în sus.
În ceea ce mă privește, voi lupta în continuare cu aceeași pasiune și dedicare pe care ați văzut-o la mine și până acum, împotriva intereselor politice, a combinațiilor și a nedreptății și doar pentru binele comunității noastre.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing