Nicolae Moldovan, cu sondajul pentru Consiliul Județean: "Se evidențiază două personalități în PSD" (VIDEO)

Primarul Orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre sondajele pe care le-a comandat, pentru președinția Consiliului Județean.

"Am sondat câteva personalități județene. Din interiorul partidului, am sondat patru personalități: pe domnul președinte Radu Moldovan, pe Daniel Suciu, pe Bogdan Ivan și pe subsemnatul. Am considerat că trebuie să știm fiecare cum ne poziționăm față de dorința electoratului. Sigur, unii am ieșit foarte bine, alții mai puțini bine. I-am sondat și pe ceilalți, pe toți președinții de la celelalte partide... pe domnul Ioan Turc, pe Ionuț Simionca. 

Clar se evidențiază două personalități în partid: Radu Moldovan, clar, fără dar și poate și subsemnatul, avem o apreciere județeană și datorită implicării noastre clare în proiecte. Ca dovadă că oamenii apreciază oamenii care se implică și mai puțin pe cei care nu-s implicați administrativ, așa, ca să fiu mai diplomat. Sigur că, punctul care ne doare, am sondat trei persoane posibil candidați la Consiliul Județean. L-am sondat pe Radu Moldovan care, sigur, poate să fie în continuare președinte, am sondat propunerea vehiculată, pe Bogdan Ivan și pe Nicolae Moldovan, o posibilă candidatură, dacă se impune vreodată. Aici, dați-mi voie să nu spun decât că cele două persoane care s-au implicat administrativ, care sunt apreciate din nou și le mulțumesc cetățenilor pentru că apreciază corect atunci când faci administrație și sunt lucruri vizibile. Sigur, că în contrapartidă cu celelalte persoane, care s-au anunțat, de la alte partide...", a explicat Nicolae Moldovan.

După ce a avut rezultatele sondajelor, Nicolae Moldovan a mers la București alături de președintele PSD Bistrița-Năsăud, la firma de sondare INSCOP, unde au fost interpretate rezultatele de Remus Ștefureac, după care au fost trimise către președintele PSD, Marcel Ciolacu.

"Și celelalte partide au sondaje, le știu, le cunosc bine. Noi, vom discuta aceste sondaje în interiorul PSD și vom lua deciziile cele mai bune. Garantăm că vom fi câștigători la toate nivelurile, la Consiliul Județean, la Primăria Bistrița, la Beclean", a mai declarat Nicolae Moldovan.

Nicolae Moldovan a fost întrebat dacă ia în considerare o candidatură la președinția Consiliului Județean. "Nu vom face greșeala pe care am făcut-o... Vom analiza foarte bine și momentul la care anunțăm candidaturile în PSD. Bogdan Ivan... asta consideră el dacă rămâne sau nu candidatul la Consiliul Județean... Radu Moldovan e pe locul 1, Nicolae Moldovan e pe locul 2 și Bogdan Ivan e pe locul 3, în sondaje", a spus Nicolae Moldovan, care a mai adăugat că subprefectul Ioan Zăgrean a fost sondat din partea PNL, ca și candidat la Consiliul Județean.




COMENTARII

Li

în 25.06.2023 ora 15:14:27 Liviu a scris:

Lasă un răspuns

Omul sfinteste locul! Nicolae Moldovan se află la cel de-al 6 lea mandat de primar al orasului Beclean, timp în care a demonstrat o excelenta performanță administrativă. Astfel, prin atragerea de fonduri europene a reusit să facă din lacurile sărate de la Figa o adevărată minune punând astfel orasul Beclean pe lista statiunilor balneo-turistice. Istoria staţiunii balneare de la Figa a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE - „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată, din care 1,8 milioane de euro au fost alocaţi pentru amenajarea staţiunii Băile Figa. Astfel, construcţia primelor bazine (unul deschis cu apă sărată şi unul închis) de la Figa a început în 2008 şi au fost finalizate în 2010. Încă de la deschidere turiştii, dornici de tratamente cu apă sărată au luat cu asalt staţiunea, în primul an peste 20.000 de turişti trecând porţile complexului balnear. Datorita numărului mare de turişti care au venit la Figa in primii ani, primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, un om cu viziune si vointa a reusit încă din 2011 sa faca un amplu proiect de extindere a parcului balnear care a ajuns la15 hectare de teren si cuprindea amenajarea unui nou bazin cu apă dulce şi a unui bazin rustic cu nămol dar şi a unui jacuzzi exterior. Un an mai târziu staţiunea avea deja mini Aqualand, cu tobogane cu jeturi de apă, saună şi un lac sărat. Si asta nu e totul. In anul 2012 Complexul Băile Figa şi-a adjudecat, titlul de „Cel mai bun proiect turistic din Regiunea Nord-Vest”, în cadrul unei gale organizate, la începutul lunii mai, la Bucureşti. În competiţie au fost înscrise 700 de planuri administrative, toate cu finanţare europeană, iniţiate de primari de comune şi de oraşe sau de preşedinţi de consilii judeţene din toată ţara, iar în finală s-au calificat 92, la cele 12 secţiuni. (Vezi: https://www.economica.net/mini-aqualand-cu-trei-tobogane-la-baile-figa-i...) Investitiile cu bani europeni in Complexul Băile Figa continuă, dar nu au fost neglijate nici celelalte probleme cu care se confruntă orasul Beclean. Este in curs de finalizare centura ocolitoare a orasului în paralel cu implementarea unui amplu proiect de regenerare urbană. De asemenea, a fost construit un nou sediu pentru primăria Beclean si este in constructie noua casă de cultură. A fost modernizată si infrastructura scolară ceea ce a permis ca la inceputul lunii februarie 2023 , un număr de 22 de echipe de robotică, cu peste 200 de concurenți din toate colțurile țării, să se întâlnească în orașul Beclean, la Colegiul Național Petru Rareș, pentru a-și prezenta și testa noile creaţii, înainte de începerea campionatelor internaționale. Toate acestea si multe altele sunt argumente palpabile pentru ca Nicolae Moldovan să candideze cu sanse maxime la functia de presedinte al Consiliului Judetean Bistrita-Năsăud.

Ma

în 23.06.2023 ora 22:28:46 Marian a scris:

Lasă un răspuns

Corectie neaparat necesara, omul se exprima mai greu... "Radu Moldovan e pe locul 1, Nicolae Moldovan e pe locul 2 in sondajul lui Nicolae Moldovan."


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

L F

28.01.2026

Cel mai bun inspector general, implicat, carismatic și serios!

Ce întrebare a primit inspectorul general Vasile Șteopoaie din partea unui elev: "Acesta era interesul lui" (VIDEO)

Madu Roldovan

28.01.2026

Șantajiști ordinari, bandiților, ați distrus țara... Acum veniți cu hienele voastre din nou, nu ați învățat nimic. Sunteți pe terminare definitivă.

"Programul PSD de stimulare economică este singura reformă autentică dezbătută în Coaliție"

Marcel

27.01.2026

Turc a fost cel mai toxic primar pe care l-a avut Bistrita! Toate drumurile asfaltate de el sunt praf si pulbere chiar daca au trecut doar 3-4 ani de la receptie. Trotuarele sunt pavate in bataie de joc. A receptionat lucrari facute in bataie de joc. Te intrebi de ce nu face nime...

Nicolae Pavelean: "Nu știu cine mai crede în domnul Turc, că a dezamăgit destul" (VIDEO)

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing