Nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea îi pune în continuare pe angajații MAI în situația de a da zeci de amenzi

Ieri, 13 mai a.c., polițiștii bistrițeni împreună cu reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 12 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2. Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, […]

Ieri, 13 mai a.c., polițiștii bistrițeni împreună cu reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 12 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 1000 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 57 de operatori economici și 7 mijloace de transport persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 12.500 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020. Dintre acestea, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, au fost aplicate 6 sancțiuni în cuantum de 10.000 lei.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, forțele de ordine aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00 și a celorlalte norme de circulație în interiorul fiecărei localități în funcție de incidența cazurilor.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Vă recomandăm tuturor ca în continuare să respectați măsurile de igienă colectivă și individuală, cele de protecție individuală, să evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi.

– Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

– Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Etichetele acestui articol sunt amenzi

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Nelu Turcan

21.04.2026

Vor fi tot mai multe accidente, atenție tuturor, în special persoanelor în vârstă ! Dar nu numai, oricine își poate rupe gâtul în gaura aia, pe scări e și mai rău ! Sper că acest cuplu să acționeze în judecată Primăria !!!!!! Au toate motivele, acel așa zis pas...

Incident grav în pasajul Decebal din Bistrița: Soț și soție, răniți după ce au căzut pe scările rulante (FOTO-VIDEO)

Roldovan Madu

21.04.2026

„Aș accepta să fiu premier”, zice Grindeanu -știucă și tace mâlc Nicula senatorul melcilor, neales de nime, poi ce faci piticule, nu te bagi în șmen ?

Sorin Grindeanu a explicat ce va face PSD în următoarea perioadă: "O majoritate pro-europeană în Parlament, aproape imposibilă fără PSD"

Ciobi

21.04.2026

Putea primi un ajutor și din partea consiliului județean dacă tăia puțin de la handbal…

Primarul Doru Crișan: "O fabrică de radiatoare concediază 800 de muncitori și nu primește niciun sprijin"

Pop Ion

21.04.2026

No hotarati- vă odată.e trenul ce merge de la Bistrița la Cluj-Napoca sau Bistrița- Vatra Dornei? Vă spun eu sigur,era cel ce mergea la Vatra Dornei!

Accident feroviar! O mașină a fost lovită de tren

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing