Motociclist din Bistrița Bârgăului, depistat de polițiști băut în timp ce conducea. Ce alcoolemie avea bărbatul
Polițiștii au stabilit faptul că tânărul deține permis de conducere, dar nu și pentru categoria de autovehicule pe care a condus-o pe drumurile publice
La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului au oprit pentru control, pe Drumul Județean 172D, pe o stradă din localitatea Prundu Bârgăului, o motocicleta condusă de un tânăr, de 22 de ani, din Bistrița-Bârgăului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul deține permis de conducere, dar nu și pentru categoria de autovehicule pe care a condus-o pe drumurile publice. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ada
06.11.2026Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Marean
06.11.2026Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Albert Holstein
06.11.2026Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...
la articolul Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi
Bogdan Învan
06.11.2026Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou
la articolul Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”
COMENTARII