Monica Săsărman: "Vom susține și proteja drepturile proprietarilor de terenuri"

Monica Săsărman, consilier al președintelui Camerei Deputaților, transmite că PSD a reușit să determine Guvernul să respecte prevederile legale în ceea ce privește strategia referitoare la ariile protejate și anunță consultări cu primarii din județ pentru analizarea documentului.

Potrivit acesteia, social-democrații au intervenit ferm în această problemă, invocând argumente juridice și solicitând respectarea cadrului legal.

„Cu determinare, hotărâre și argumente juridice solide, PSD a obligat Guvernul să înțeleagă că respectarea legii nu se negociază”, a transmis Monica Săsărman.

Aceasta precizează că, împreună cu primarii din județ, va fi analizată în detaliu strategia privind ariile protejate, pentru a identifica eventualele prevederi care ar putea afecta comunitățile locale și proprietarii de terenuri.

„Alături de primarii din județul nostru, vom analiza frază cu frază, propoziție cu propoziție strategia privind ariile protejate”, a afirmat consilierul președintelui Camerei Deputaților.

În mesajul său, Monica Săsărman susține că ariile protejate reprezintă suprafețe de teren asupra cărora alte organisme stabilesc ce activități pot fi desfășurate, inclusiv în ceea ce privește cultivarea sau construirea.

Totodată, aceasta afirmă că PSD va susține drepturile proprietarilor și se va opune oricăror măsuri pe care le consideră abuzive „Vom susține și proteja drepturile proprietarilor de terenuri și vom cenzura orice abuz de putere. Hai, că se poate!”, a încheiat Monica Săsărman.

„Guvernul demis a înțeles până la urmă că respectarea legii nu este opțională. Tocmai s-a înregistrat la Senat o inițiativă legislativă care privește strategia privind biodiversitatea. Aceasta este o recunoaștere implicită a culpei Guvernului demis care a încercat să aprobe această strategie prin HG săptămâna trecută cu încălcarea limitelor legale și constituționale. Vorbim în fapt de un jalon de 1 miliard de euro pe care riscam să îl ratăm din cauza obtuzității unor oameni care prin ignoranța lor față de lege vulnerabilizau tocmai banii pentru care pretind că se luptă.

Vom dezbate acest proiect cu celeritate în Parlament, acolo unde este locul său", a transmis președintele #PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților

COMENTARII

CT

în 28.07.2026 ora 20:05:20 Camelia Tab a scris:

Lasă un răspuns

Dar unde a dispǎrut piticul mârlan Nicula din peisajul PSD? Senatorul cicǎ, neales de nimeni, se ocupǎ doar cu tik tok live în parlament, el de fapt e pe lângǎ orice, dar țǎrǎnie și oportunism cât încape īntr-un cadru PSD. El șmenarul beclenar, Ivan ipocritul mincinos a lu Ciolacu, Suciu sfertodoctul care nu scrie o dictare dacǎ i-o dai, Moldovan chelnerul ce și-a tras īn tigaie furǎciuni la greu și libidinosul catâr Lazany care EU FAC toate tâmpeniile dragi bistrițeni, asta e spuma haitei PSD. Piticul mârlan Nicula se īnfige, dar nu prea īncape şi vin alegerile iar, pe cine mai șmenuiește ?

BI

în 28.07.2026 ora 19:48:02 Bogdan Ivǎnuț a scris:

Lasă un răspuns

Mǎtușa crizatǎ Sǎsǎrman iar nu își gǎsește andrelele, cu celeritatea hienei Grindeanu, bǎi hoților PSD, chiar nu vedeți cât de gunoaie sunteți? Voi susțineți dreptul la a fura, dreptul la a parveni, dreptul la prostie și sǎracie pentru toți ce nu sunt în haita voastrǎ, hai cântǎ la altǎ masǎ mamaie


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing