Mitropolitul Andrei, în vizită pe șantierul noii biserici din Sângeorz-Băi. Care e stadiul lucrărilor (FOTO)
Lucrările la noua biserică din orașul Sângeorz-Băi avansează în ritm alert. Mitropolitul Andrei Andreicuț a efectuat o vizită iar părintele Paul Gavriloaie i-a prezentat stadiul lucrărilor. “Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a efectuat o vizită pe șantierul noii biserici parohiale, arătându-se mulțumit de stadiul și calitatea lucrărilor efectuate până acum, transmițând binecuvântări tuturor ctitorilor, […]
Lucrările la noua biserică din orașul Sângeorz-Băi avansează în ritm alert. Mitropolitul Andrei Andreicuț a efectuat o vizită iar părintele Paul Gavriloaie i-a prezentat stadiul lucrărilor.
“Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a efectuat o vizită pe șantierul noii biserici parohiale, arătându-se mulțumit de stadiul și calitatea lucrărilor efectuate până acum, transmițând binecuvântări tuturor ctitorilor, binefăcătorilor și ziditorilor care se ostenesc cu înălțarea sfintei noastre biserici!”, a transmis Paul Gavriloaie.
În august 2019, ÎPS Andrei Andreicuț a pus piatra de temelie la noua biserică cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sângeorz-Băi.

CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bărbat accidentat grav cu un tractor
17.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
Iuliu
19.10.2026Biroul Politic Național al PNL s-a reunit pe 17 octombrie și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu, după care partidul să treacă în opoziție. Preseditele PNL Ilie Bolojan a declarat tex...
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
La Funtaine
19.10.2026Ca în fabulă, un catâr cu un măgar au vrut să facă un cor muzical, a iesit cu scandal în pădure. Ăștia nu stiu inchide ușa cum trebuie, dar dau din clanță ca doi puradei fără țâță
COMENTARII