Mircea Bravo, Traian Larionesi, Iosif Ciunterei - Cetățeni de Onoare ai județului Bistrița-Năsăud

Zece titluri de "Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud" vor fi acordate în luna decembrie de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Proiectele vor votate în ședința din 25 noiembrie.

Printre cei 10 se află vloggerul Mircea Bravo, Traian Larionesi - administratorul firmei Frasinul, fostul fotbalist Gabi Balint, realizatorul de emisiuni de folclor Iosif Ciunterei, dar și creatoarea de costume populare - Virginia Linul.

Consiliul Județean propune acordarea titlurilor de Cetățean de Onoare următorilor:

prof.univ.dr. IOAN BOLOVAN - în semn de apreciere și recunoștință pentru vasta activitate de cercetare științifică și publicistică despre istoria modernă și contemporană a României, precum și pentru construirea primei baze de date demografice privind populația istorică a Transilvaniei în epoca modernă.

 IOAN NICOLAIE BĂCIUȚ - în semn de apreciere și recunoștință pentru eleganța și finețea scriiturii, remarcabila activitate literară, publicistică, cultural-artistică și pentru promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud, în țară și străinătate.

prof.univ.dr. IOAN SBÂRCIU - artist plastic - în semn de recunoaştere și apreciere a carierei de excepție în domeniul artistic și pentru contribuția esențială la dezvoltarea comunității artistice naționale și internaționale.

dr. VASILE LECHINȚAN (post - mortem) - istoric, arhivist și prozator, personalitate marcantă a județului Bistrița-Năsăud, în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa activitate dedicată istoriei Transilvaniei și descoperirii valorilor românești.

dr. EMANUEL BABICI - în semn de recunoaştere a contribuției deosebite la dezvoltarea economică a judeţului Bistriţa-Năsăud și la implementarea unor proiecte majore de modernizare a industriei metalurgice și construcțiilor de mașini.

TRAIAN LARIONESI - în semn de apreciere pentru aportul de excepție adus mediului de afaceri, din județul Bistrița-Năsăud, prin dezvoltarea unor afaceri de succes și pentru realizarea de proiecte inovative.

 dr. VIRGINIA LINUL -  în semn de apreciere pentru realizarea cu migală a creațiilor populare tradiționale, autentice și pentru promovarea valorilor culturale populare din Țara Năsăudului și ale județului Bistrița-Năsăud, în țară și străinătate.

PELE GAVRIL BALINT - în semn de apreciere a carierei de excepţie ca jucător și antrenor de fotbal şi pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel național şi internațional.

MIRCEA POPA (MIRCEA BRAVO) - actor și creator de conținut în mediul online și cinematografie, în semn de apreciere a carierei de succes și pentru promovarea imaginii comunității din județul Bistrița-Năsăud.

IOSIF CIUNTEREI - ca o recunoaștere a întregii activități etnografice, dar mai ales pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud la nivel național și în lume




COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing