Ministrul Educației, Ligia Deca, în vizită la Primăria Bistrița

Ministrul Educației, Ligia Deca, este în vizită de lucru în municipiul Bistrița.

"Împreună cu doamna deputat Diana Morar, domnul Cristian Nicula (inspector școlar general) și doamna Doina Macarie (consilier municipal și inspector școlar), am trecut în revistă probleme actuale, dar și oportunități în procesul didactic și dezvoltarea infrastructurii școlare.

Învățământul rămâne una dintre prioritățile administrației bistrițene, iar alături de factorii decizionali de la nivelul ministerului ne vom asigura că activitatea în școlile noastre se desfășoară într-un cadru adecvat, propice dezvoltării individuale a tinerilor", a transmis primarul Ioan Turc.

"De altfel, municipalitatea derulează multe proiecte importante pentru școli, cum a fost E-invățare, prin care cadrele didactice și elevii de la 17 unităț de învățământ din Bistrița beneficiază de cele mai noi echipamente IT. În plus, vor continua reabilitările structurale, toate unitățile școlare urmând a fi modernizate", a transmis Ioan Turc.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Botezatu L

03.09.2026

Ha ha, deci coarda minte de îngheață apele, avea dreptate Vadim Tudor cu boarfa asta

INFORMARE OFICIALĂ – INTERNATIONAL FASHION ISLAND

Botezatu L

03.09.2026

Iarăși coarda asta, bă mai lăsați-o că pute rău „rafinata” asta

Anca Cârcu, pe podiumul International Fashion Island – o întâlnire cu eleganța internațională, la Bistrița

Alupoaie Vasile

02.09.2026

Ajunge Licență în Studii Europene sau trebuie și masterul ? Știu să citesc și să scriu bine

Aquabis angajează doi încasatori și cititori de contoare

Ieremie Ștefan

01.09.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing