Ministrul Bogdan Ivan, iritat de plecarea din ţară a șefului Poștei Române: ”Îl aștept să dea explicații, pentru a debloca situaţia"
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în oraşul Beclean cu prilejul vizitei pe care premierul Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă au efectuat-o în BN, că a dorit să stea de vorbă în aceste zile cu directorul Poştei Române - Valentin Ştefan, dar a constatat că acesta este plecat din ţară, în China, motiv pentru aşteaptă întoarcerea acestuia pentru a primi explicaţii în legătură cu protestele declanşate de angajaţi.
“În momentul de faţă, cred că am depăşit a şaptea sau a opta rundă de negocieri şi am mediat această negociere între managementul Poştei Române, consiliul de administraţie şi sindicatul liber din Poşta Română. Până în momentul de faţă, din datele pe care le am şi le am actualizate, managementul Poştei Române a rămas oarecum surd la ceea ce au reclamat foarte mult oamenii. Am căutat o zonă de mediere. Din păcate, avem un blocaj acolo. Facem eforturi legale pentru a media acest conflict şi pentru a nu ajunge în situaţia în care oamenii să nu îşi primească drepturile şi Poşta Română să nu furnizeze aceste servicii. L-am căutat inclusiv în această săptămână pe domnul director al companiei pentru discuţii practice cu cei din sindicat. Din păcate, este plecat din ţară, fără să informeze pe nimeni, fără să informeze acţionarul majoritar – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, consiliul de administraţie. Şi este plecat şi printr-o zonă puţin mai exotică, ca să spun aşa, undeva prin China. Aştept cu mare interes reîntoarcerea în ţară a domnului director general şi explicaţii clare în faţa acţionarului majoritar şi în faţa sindicatului, pe această temă, pentru a debloca situaţia”, a explicat ministrul Bogdan Ivan.
Prezent la Beclean, președintele PNL, Nicolae Ciucă, șeful de partid al lui Valentin Ștefan, a spus că, ministrul Bogdan Ivan are la îndemână toate pârghiile necesare pentru a rezolva situația.
Miercuri, sute de angajaţi ai Poştei Române din întreaga ţară s-au aflat în grevă de avertisment timp de două ore, iar sindicaliştii ameninţă că există posibilitatea declanşării unei greve generale în 29 martie, având în vedere că nu s-a reuşit semnarea unui nou contract colectiv de muncă.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Ana
10.07.2026Și iar și iar pile.....
la articolul Ea este noua șefă a Serviciului Permise și Înmatriculări Bistrița-Năsăud
ȘOVAN DANIEL-ILIE
10.07.2026Justiția europeană înseamnă mai mult decât legi traduse. Înseamnă respect pentru timpul și demnitatea cetățeanului. Suntem chemați la ora 08:00, iar dosarul este strigat la 14:00, 15:00 sau chiar 16:00. O zi întreagă pierdută pentru câteva minute în fața instan�...
la articolul Un avocat rupe tăcerea și critică instanțele de judecată
Frankies
09.07.2026Altă țuță cu bot de rață în trend, bă da toate seamănă deja
la articolul Ea este noua șefă a Serviciului Permise și Înmatriculări Bistrița-Năsăud
Bogdan Învan
07.07.2026Impostorul Suciu, exemplu de oportunism rapace hienă tipică PSD
COMENTARII