Mihaela Evi, reacție la decizia de înființare a CNOPT: ”Nu am nici un fel de legătură și nu știu absolut nimic despre toate astea. Nu sunt profilul potrivit”
Mihaela Evi, antrenoarea echipei de Divizia A a CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, a reacționat pe pagina ei de socializare după ce s-a decis înființarea la Bistrița a Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului (CNOPT). Ea a postat textul următor, după ce pe rețelele de socializare au apărut foarte multe comentarii asupra acestui centru de excelență dar și despre propria persoană.
MIHAELA EVI: Nu am obținut niciodată, nimic, în viața mea fără muncă. Multă muncă aș putea spune. Nu am avut pe nimeni care să mă împingă de la spate nemeritat sau care să îmi ofere lucruri, funcții, gratuit. Și sunt ok cu asta. Așa am fost educată și chiar dacă mi-a fost greu uneori, sau mi-a fost ciudă pe alții care au obținut lucruri ușor, astazi sunt foarte mândra de cine și cum sunt.
Cred cu tărie ca succesul e întotdeauna direct proporțional cu munca pe care o depune fiecare dintre noi și cu siguranță rezultatele eforturilor sunt vizibile prin prisma reușitelor.Va scriu asta pentru ca de când au apărut veștile despre înființare centrului de excelență la Bistrița, primesc o mulțime de întrebări și văd ca numele mele e rostit în multe discuții. Nu am nici un fel de legătură și nu știu absolut nimic despre toate astea. Nu am fost pe lista nici acum 1 an când s-a înființat prima grupă, cu siguranță nu sunt nici acum. Nu sunt profilul potrivitEu sunt doar angajata clubului Gloria pentru încă 1 an și jumate până când fetele crescute de mine ajung la maturitate. După care, dacă nu va fi nevoie de mine mai sus, voi termina cu multă bucurie în suflet si împlinire un proiect minunat.Vă mulțumesc din suflet pentru ca vă gândiți la mine. Dar vă rog, nu mă implicați în discuții care îmi pot distruge liniștea. Nu mă interesează ce fac alții, pentru ca n-am timp! Și pentru ca, Cred în planul lui Dumnezeu pentru mine.Ce-i al meu, e pus deoparte!
La Bistrița se va deschide la vară Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului (CNOPT)
Decizia a fost luată în ultima ședință a Comitetului Olimpic Român. Astfel, Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului (CNOPT). Centrul va face parte dintr-un complex de pregătire pentru înalta performanță la handbal feminin, deci practic Bistrița va fi un pol foarte puternic al sportului de performanță.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
Penelistul
19.10.2026Ioan Turc rămâne fără coledzi ?!😁
la articolul Prefectul Stelian Dolha și secretarul de stat Ioan Turc demisionează din funcții
COMENTARII