Mihaela Evi, antrenoarea junioarelor Gloriei: "Primesc și cereri în căsătorie, și propuneri indecente. Viața mea e handbalul"
Antrenoarea junioarelor de la Gloria Bistrița-Năsăud, Mihaela Evi, a vorbit, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă, despre decizia de a se retrage, dar și despre activitatea sa de pe Instagram.
Mihaela Evi (34 de ani), de la junioarele Gloriei Bistrița, considerată cea mai sexy antrenoare din România, a povestit de ce postează pe Instagram, cum a avut de pierdut în carieră din cauza social media și cum a ajuns să se amuze pe seama unor mesaje de tipul celui transmis de un copil ce a întrebat-o dacă trimite poze nud pe bani.
- Atunci a fost doar picătura ce a umplut paharul, am mai trăit multe dezamăgiri și frustrări în ani de handbal. Fiind și însărcinată, am zis că e mai bine să iau o pauză. Am fost hotărâtă să renunț, dar antrenez patru grupe de junioare, iar copiii se atașează mult de profesorul lor. După aceea, se simt părăsiți. De exemplu, de curând, într-o noapte, soțul meu, Claudiu, a ajutat două fete care se simțeau rău din punct de vedere medical.
- Mai ai ceva reproșuri de făcut?
- Nu, probabil, la un moment dat, mă voi întâlni cu cei implicați și le voi spune față în față. Nu vreau să ne mai facem sânge rău acum.
„Nu vin rujate, se grăbesc acasă să strângă fânul”
- Ce vrei tu de la meseria ta din handbal?
- Am ajuns la Bistrița după un deceniu petrecut la Târgu Mureș, la un club privat, al nostru, unde am câștigat aproape tot ce se putea câștiga. Fiind club privat, eram doar pe banii părinților, ceea ce nu e OK. La Bistrița, strângem cei mai buni copii din oraș și din satele din județ. Eu antrenez fete de clasa a VIII-a și a IX-a, dar fetele mele își ajută părinții la muncile de acasă. De la chestii simple în casă până la a da de mâncare la animale. Nu vin machiate, rujate, n-au timp, se grăbesc să ajungă acasă să strângă fânul.
- Și antrenorii, și părinții acuză că nu-și mai dau interesul copiii. Tu cum resimți?
- Copiii care vin pentru performanță, nu fiindcă îi trimit părinții și le plătesc orele, sunt mai determinați, iau mai în serios acest sport. Dacă le-aș trezi la ora 2:00 noaptea să facă antrenament, ar fi cele mai fericite. Totuși, la fete sunt și mai mari tentațiile, gagicile astea frumoase de pe Instagram sau TikTok sunt considerate un ideal. Dar sunt norocoasă, fetele astea ale noastre sunt cuminți. Eu le-am scos dintr-un mediu unde munceau, au animale, au treabă prin gospodărie, nu cred că aveau timp să se machieze, să stea pe telefon.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
COMENTARII