Mica Oprea: “Dorința mea este să fiu un prefect al unității, echilibrului, înțelegerii, transparenței”

“Este o onoare să fiu numită în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, al dumneavoastră, al tuturor. Totodată, privesc acest act ca pe o responsabilitate, nu ca pe un privilegiu, înțelegând complexitatea perioadei prin care trecem cu toții. Cu ajutorul echipei de la Instituția Prefectului, pe care, în mare pare o cunosc, fiindu-mi colegi, în […]

“Este o onoare să fiu numită în funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud, al dumneavoastră, al tuturor. Totodată, privesc acest act ca pe o responsabilitate, nu ca pe un privilegiu, înțelegând complexitatea perioadei prin care trecem cu toții. Cu ajutorul echipei de la Instituția Prefectului, pe care, în mare pare o cunosc, fiindu-mi colegi, în perioada în care am mai muncit împreună și a experienței administrative, vom face tot ce ne stă în putință să fim alături de oameni”, a transmis Mica Oprea, noul prefect al județului Bistrița-Năsăud.
 
“Dorința mea este să fiu un prefect al unității, echilibrului, înțelegerii, transparenței și bunei cooperări cu autoritățile publice locale din județ, cu instituțiile statului și cu serviciile publice deconcentrate, dar și cu colegii din cadrul instituției, solicitând implicare și responsabilitate pentru eficientizarea activității și cuantificarea rezultatelor. Îmi doresc ca Instituția Prefectului să fie ancorată-n realitate, axată pe rezolvarea problemelor cetățenilor județului nostru, răspunzând în spiritul legii, tuturor solicitărilor venite din partea acestora.
Vă asigur de implicarea mea în toate provocările pe care le voi întâlni, astfel încât să fie evitate blocajele administrative. Așadar, sunt hotărâtă ca împreună cu cei doi subprefecți, domnii Atilla-Lehel Decsei și Ioan Zăgrean să îmi pun toată experiența și priceperea în slujba oamenilor din județul Bistrița-Năsăud și să rezolvăm orice situație, în spiritul legii”, a transmis Mica Oprea.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iuliu

26.09.2026

Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care se întinde pe 175 de pagini și este strucurat pe 28 capitole incluzând în total 372 de măsuri a fost depus la parlament, în forma finală: (Vezi: https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/20...

PNL, USR și UDMR și-au împărțit ministerele. Cine ar putea fi miniștrii cabinetului Mureșan

Călinescu George

26.09.2026

Da, ai dreptate Gatonule, mă rog să intrați toți la pușcărie golanilor , ești cioban cum e Becali popă, cocalarule !

Ce spune Cătălin Gaton despre arestarea fratelui său, în urma protestelor ciobanilor

Peni Tenciaru

26.09.2026

La pușcărie pedofilii au parte de tratament special, mai ales popii cântăreți ca limbricul ăsta pofticios de prospături

Cristian Pomohaci, cercetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Detalii șocante!

Tonciu Richardson

26.09.2026

Coarda asta proxenetă găsește mereu fraieri de prostit, are balta pește, mama proștilor e mereu gravidă !

Refuzată la Bistrița, primită cu brațele deschise la Cluj-Napoca! Anca Cârcu, invitat VIP la City Fashion Week

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing