Mesajul deputatului Andrei Csillag, după alegerile din Ungaria: “Privesc cu respect și încredere”

Deputatul Andrei Csillag a transmis un mesaj, după alegerile din Ungaria.

În nume personal, dar și în numele partidului UNIT, transmit cele mai sincere felicitări partidului TISZA, domnului Péter Magyar precum și tuturor cetățenilor maghiari din Ungaria, din România și din întreaga lume, pentru victoria decisivă obținută și pentru modul exemplar în care și-au exercitat dreptul democratic de a decide viitorul țării lor.

Ca deputat român de etnie maghiară și președinte executiv al UNIT, privesc acest moment cu respect și încredere. UNIT, asemeni TISZA, este un partid nou, născut din dorința de a oferi o alternativă curată, rațională și echilibrată, în afara vechilor structuri politice.

Rezonăm profund, ca partid, cu viziunea conservatoare, patriotică și orientată spre interesul național promovată de TISZA. La rândul său, UNIT susține aceleași principii: apărarea identității naționale și a valorilor proprii în cadrul Uniunea Europeană, nu în afara ei, într-o Europă a respectului reciproc și a cooperării între națiuni – unitate prin diversitate.

România și Ungaria au toate premisele pentru a construi o relație tot mai strânsă, bazată pe respect, prietenie și obiective comune. Istoria ne leagă, iar viitorul ne poate transforma în aliați naturali, care se susțin reciproc în marea familie europeană.

În același timp, este important de subliniat că electoratul maghiar din România împărtășește aceeași dorință legitimă de schimbare profundă a clasei politice. Deși Uniunea Democrată Maghiară din România a reprezentat în mod tradițional această comunitate, participarea sa aproape continuă la guvernare a dus, în percepția multora, la o asociere cu vechiul sistem politic. Astfel, electoratul maghiar din România este, pe mai departe, în mare măsură captiv unei singure opțiuni politice, RMDSZ , având opțiuni limitate pentru a susține o alternativă cu adevărat nouă și reformatoare, în contextul în care relația dintre UDMR și vechea conducere politică din Ungaria a fost una de susținere reciprocă.

Port cu mândrie identitatea de român de etnie maghiară și cred cu tărie că prietenia dintre cele două națiuni poate deveni un exemplu de conviețuire și colaborare în Europa.

Felicitări încă o dată și mult succes în continuare!

Tisza Párt - visszavesszük a hazánkat
UNIT pentru România

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

claas

04.11.2026

Așa trebe bravo testați moșul de 66 de ani care stă saracul oprit la semafor! Asta-i legea in România! Pe ailaltă nu o testam nici de alcool, nici de prafuri și nici de fumuri, că nu ii permite starea de sănătate!

O tânără de 16 ani, în stare gravă după un accident cu motocicleta

Iliescu Andrei

03.11.2026

Ivan Turbină

03.11.2026

Un gunoi de valoare adaugat la haita PSD. SOS, POT, numai buni la hienele PSD !

Senatorul POT Liviu Sorin Robe a trecut la PSD

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing