Material lemnos în valoare de peste 14.000 de lei, confiscat în urma unor controale și acțiuni pentru protejarea fondului forestier

Au fost verificați 3 agenți economici care desfășoară activități de exploatare, prelucrare, comercializare și transport a materialului lemnos, precum și 12 transporturi de material lemnos

În perioada 7-8 noiembrie a.c., polițiști Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și silvicultori din cadrul ocoalelor silvice de regim au acționat pe raza județului Bistrița-Năsăud pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

 

Astfel, au fost verificați 3 agenți economici care desfășoară activități de exploatare, prelucrare, comercializare și transport a materialului lemnos, precum și 12 transporturi de material lemnos, efectuate de către aceștia, începând cu luna mai 2023 și până în prezent.

 

Pentru neregulile constatate la depozitele de material lemnos verificate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 27.000 de lei, toate conform Legii 171/2010.

 

Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea cantității de 56,15 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.517 de lei.

 

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au mai fost controlate 9 autovehicule și au fost legitimate 21 de persoane.

Etichetele acestui articol sunt amenzi agenți economici material lemnos

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing