Material lemnos confiscat și sancțiuni aplicate de polițiști pentru nereguli pe linie silvică
La data de 1 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș, care desfășurau activități de monitorizare și control pe Drumul Național 17, au oprit pentru verificări o autoutilitară care circula prin localitatea Cristeștii Ciceului.
La volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din județul Dâmbovița. În urma verificărilor efectuate cu privire la vehicul, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta material lemnos fără documente legale.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 171/2010, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea materialului lemnos transportat ilegal, în valoare de 2.892 de lei.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma controalelor efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bistrița-Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171/2010, în cuantum total de 6.000 de lei.
foto: arhivă
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Vadima Teo
24.10.2026O cheamă Anca Richardson acum pe coarda asta, boarfele astea mereu se dau drept noi ca roua dimineții , nici nu au supt fraieri, nici Vadim nu le mai știe
Săsărman Mona
24.10.2026Hienă mincinoasă și impostoare, vă mai crede dracu bandiților PSD !
la articolul Monica Săsărman: "Impozitele plătite de români pentru case și terenuri nu se vor majora de la 1 ianuarie 2027"
Diana B
24.10.2026Ce rușine !!!!
la articolul Diana Morar a devenit consilier onorific al președintelui Nicușor Dan
Ivan Turbină
21.10.2026Mătușa isterică Săsărman, a ieșit iar să măcăne, hai sictir hienă PSD ! Afară cu voi ! Las că vin alegerile bandiților !
COMENTARII