Măsura Oilor, sărbătoare pastorală la stâna părintelui Cristian Lupșan (FOTO)

„Măsura oilor”, unul dintre cele mai vechi și importante obiceiuri pastorale din zona montană, a avut loc astăzi la stâna părintelui Cristian Lupșan din comuna Ilva Mare. Evenimentul de la Stâna Lopacna, din Munții Rodnei, a reunit crescătorii de ovine din comuna Ilva Mare și ciobanii care vor avea grijă de turmele urcate la pășunatul de vară.

La sărbătoarea pastorală a fost prezent și preotul paroh Cristian Lupșan, cunoscut pentru implicarea sa în păstrarea tradițiilor locale și pentru pasiunea față de agricultură și creșterea animalelor. Acesta deține aproximativ 300 de oi și coordonează activitatea stânei din Munții Rodnei, unde gospodarii din Ilva Mare își aduc în fiecare an animalele pe perioada verii.

După slujba de binecuvântare și rugăciunea rostită la începutul evenimentului, participanții au luat parte la tradiționala măsură a oilor. Ziua se încheie într-o atmosferă de sărbătoare, cu bucate tradiționale și voie bună.

Obiceiul urcatului oilor la stână continuă să fie păstrat în satele de munte, reprezentând nu doar o activitate economică, ci și o adevărată sărbătoare a comunității. Tradiția, transmisă din generație în generație, marchează începutul sezonului pastoral și păstrează farmecul autentic al vieții de altădată din Munții Rodnei. În cadru de sărbătoare, original și pitoresc, se desfășoară, după tradiții seculare, întâiul muls al oilor, consemnându-se drepturile la cota-parte din produsele lactate ale fiecărui proprietar de oi.

COMENTARII

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing