"Mascații" bistrițeni, la descinderi pentru trafic de droguri. Rețea din mai multe județe, destructurată (VIDEO)

Voce fermă, baritonală. Așa a sunat “ceasul deșteptător” pentru 150 de persoane, în această dimineață.

Au deschis, pentru că nici nu au avut de ales.

Și chiar dacă s-a auzit apoi “Culcat!”, acesta nu a fost un îndemn la odihnă ci, din contră, trezirea la realitate! Așadar, la această oră se efectuează 82 de percheziții domiciliare în Alba Iulia, Galați, Craiova, Cluj Napoca și Brașov.

Domeniul vizat: trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Au dat “deșteptarea” polițiști din:

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciile Teritoriale Alba, Cluj și Galați și Biroul Teritorial Sibiu.
- BCCO Brașov, BCCO Timișoara, SCCO Sibiu, SCCO Satu-Mare, SCCO Harghita, SCCO Maramureș, SCCO Sălaj, SCCO Bistrița – Năsăud și SCCO Arad.
Au fost sprijiniți de:
- Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române;
- efective din cadrul Jandarmeriei Române.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ivan Turbină

26.10.2026

Nu mai scăpăm niciodată de gașca hoților PSD, oameni buni nu v-au ajuns 30 de ani? Uitați-vă la Grindeanu, la Zamfir,, la Nicula, la Ivan, la Neacșu, la Barbu, la toți impostorii ăștia îmbuibați , oameni buni, până când ? Afară cu haita asta pentru totdeauna !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Iliescu Ionaș

25.10.2026

PSD Bistrița ( ca și tot PSD-FSN-PDSR-Iliescu ) este o haită de hiene, borfași, impostori, hoți și care trebuie să dispară la următoarele alegeri !

PSD Bistrița, către Robert Sighiartău: "Simona Bolbos Man, membru PNL, cum poate face politica guvernului plin de social-democrați?"

Rebreanu Ion

25.10.2026

Proxeneta parașută s-a botezat Richardson că da de nu o știe nimeni, otreapa din Rebrișoara

Anca Richardson, succes la Gala „Topul Județean al Firmelor”. Toni-C Richardson, locul I pentru al treilea an consecutiv

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing