Mărturia emoționantă a unei asistente medicale din Năsăud: “Vei cunoaște furia, vei cunoaște viața și moartea”

Ionela Bolog, asistentă medicală la Spitalul din Năsăud, a transmis un mesaj emoționant, prin care descrie viața unui cadru medical.

 

“Acum 22 de ani, am vazut prima data de o fișa a postului, atunci cand m-am angajat, asistenta sefa de pe acea sectie(doamna Mogdi, ați ramas in inima mea), mi-a înmânat o coala de hârtie pe care erau înșiruite îndatoririle mele ca asistent medical, mi se pareau multe, îngrămădite, imposibile si m-a luat cu tremuratul înainte de a semna luarea la cunoștință.Nu-mi amintesc ce scria pe acea hârtie dar imi amintesc foarte clar ce mi-a spus aceea asistenta sefa:”..astea sunt doar cele ce se pot redacta, celelate îndatoriri le vei învăța pe parcurs..si crede-ma, sunt mult mai multe si mult mai grele!”.Mi-a zâmbit ca o mama ce-si trimite copilul in prima zi de școala,m-a bătut pe umar si a zis:”..nu toti suntem născuți pentru asta, asta nu e o meserie, e o vocație, ca si cei care aleg sa se faca popă, daca o fac pentru salar, nu rezistă.”

 

Am inteles, ce a vrut sa spuna, de-a lungul anilor petrecuti la patul bolnavului.Ma gândesc cat de important ar fi ca acele cuvinte sa ți se spună cand te înscrii la o școală sanitară, sa ți se spuna ce îndatoriri ai, ce tăvălug urmeaza sa te ia de pe picioare si sa te târască in cele mai puternice trăiri umane.Ca viitor asistent medical trebuie sa știi ce „dotări suplimentare” e necesar să deții, ce calități extra fișa postului trebuie sa ai”, spune Ionela Bolog.

 

“Prima zi de muncă, primul deces, prima resuscitare reușită, prima muștruluială serioasă, cu siguranță orice asistent medical și le amintește.Daca ai „norocul” sa fie toate in aceeași zi, să mai adaugi si bariera limbajului (am lucrat în jud.Mureș), poți spune ca ai fost „botezat”, daca ai mers și următoarea zi la muncă…ești pe drumul cel bun.În primii ani de muncă vei fi mereu „ultimul venit”, primul sacrificat la orice redirijare de personal, vei fi cel vinovat de orice, vei fi exclus, vei fi pus pe tura de toate sărbatorile.Asta ar trebui sa fie pentru tine o binecuvântare, doar așa vei căpăta experință, incredere în tine.Deși te vei simți nedreptățit, înjosit, să știi că nimănui nu-i pasă, toți au trecut prin asta, așa că nu face mare caz din asta.Toți am avut o colegă ce ne-a luat in „șuturi” din prima zi, fară ea nu ai fi ambițios, atent perseverent…de la ea vei moșteni aceste calitați.Vei invăța ca pe toate epitetele la adresa ta să le transformi în complimente, o să te gandești că „vaca” in India e sfântă,că „proasta satului”e de fapt o vedeta, că „dobitoacele” sunt preferatele lui Isus și că l-au îngrijit cu caldura lor și aceste cuvinte nu te vor mai jicni..ci din contra.

 

Vei învăța ce e răbdarea,sub toate formele ei, rabdarea de a asculta, de a tacea, de a vorbi, de a mângâia…

 

Vei cunoaște furia, furia, furia pacientului, furia colegilor.Te va aduce pana la pragul nebuniei, te poate lovi in sala de operatii dupa trei ore infinite cand simți ca te dor muschi pe care nu știai că îi ai, cand furia medicului lovește in tine și cuvintele aruncate iți fac găuri în suflet, când limita pe care ai crezut ca o ai a fost depașită si gata, nu mai poti, îți ridici privirea gata să reactionezi cu aceeași furie dar brusc vezi ceva ce nu ai mai vazut,aceea lumina in jurul lui și dintr-o data înțelegi, o da.., ințelegi ca in fața ta e Dumnezeu ce lucrează prin mintea si mâinile acelui om, om ca și tine, cu frici,cu dureri, cu spaime, că are in mâinile lui o altă viața, că aceasta responsabilitate il copleșește si că se bazează pe tine ca pe propria-i persoana.Și dintr-o dată, îți astupi găurile din suflet și înțelegi rolul tău de scut,de supapă,de Sancho Panza. Înveți sa iți controlezi furia, acest monstru nu îl mai hrănesti cu cuvinte, cu ganduri, il inchizi adanc in străfundurile tale și nu-l mai lași sa evadeze,il inveți sa picteze, sa croșeteze, să facă prajituri, să cânte, să citească…îl ți ocupat.

 

Vei cunoaște viața și moartea, va trebui să privești in ochi un om în prima clipă a venirii lui pe lume sau un om în ultima clipă pe pământ și asta te va marca profund.Va trebui să privești în ochi o văduva a cărui soț nu a putut fi salvat sau o mamă a cărui copil a plecat printre îngeri iar tu nu ai putut face nimic.

 

Vei cunoaște compasiunea, empatia, fără acestea nu ai ce căuta la patul bolnavului. Faptul că se afla în acel pat, e cel mai grav lucru pentru el, nu vrea sa audă de la tine că mai ai de făcut tratamentul la încă 30 de pacienți, el vrea sa fie ascultat, vrea să il privești in ochi,să iți vadă sufletul, vrea să simtă speranța că va fi bine.Nu vrea sa te știe obosit, prost platit, frustrat, bolnav.El te vede ca pe un roboțel plin de sentimente,compasiune ,milă si respect.Și să știi că roboțeii nu obosesc niciodată.Vei simții și asta când dupa 12 ore de munca te întorci acasă și la poartă te așteaptă o „tanti” cu perfuzia in traistă, când vrei in sfarșit sa te trântești în pat și copilul tău are febră,mama ta are o durere in spate iar tata nu poate sufla bine.O să ințelegi ca roboțelul ăsta chiar dacă se deghizează intr-o rochie de seară,iși pune cei mai mișto pantofi și plăteste jumate salariul la coafor si machiaj,tot va fi recunoscut, chiar dacă stă la masa nașilor,la cea mai aglomerată nuntă, o sa vezi cum iși fac cărarea spre tine și în timp ce servești aperitivul vei da sfaturi legate de tratamentul hemoroizilor.O să te uiți disperată prin sala de nunți, cum toți dansează iar tu vorbești de operația unui abces perianal, de o unghie incarnată, mai dai o raită de priviri cu ciudă prin sală si te calmezi un pic când il vezi pe popa…si cărarea de băbuțe care s-a făcut in jurul lui și întelegi în sfârșit ca așa cum popa nu e popă doar in biserică, așa nici tu nu ești asitentă doar la spital.Și-ti ințelegi menirea și mai inghiți o maslină in timp ce ți se povestește de diaree si varsături.

 

Când toată planeta va fi dată peste cap de vreun virus,vreo molimă, o sa simnți cu adevărat cate sensuri are cuvantul asistent, cum de la erou la criminal treci in cateva secunde ,cum presiunea pusă pe tine și familia ta te poate doborî, cum izolarea de familie, de colegi, de comunitate te poate duce la pragul nebuniei.O sa trebuiască sa suporti reproșurile copilului că la majoratul lui nu vrea să vină nimeni pentru ca mama lucra cu „covizii”, o să citești frica rudelor de a se apropia de tine, o sa ți se inchidă telefonul în nas când dorești o programare și afla unde lucrezi.Și trebuie sa mergi la muncă, cineva trebuie să o facă și asta ți menirea, orice scuză folosită pentru a nu-ti face datoria te va urmari toată viața, te va face mai slab, mai nesigur pe tine.ȘI când crezi ca e sfărșitul lumii..descoperi o lume noua.Trăiești ce nu credeai că e posibil, vezi cum frica de necunoscut te unește cu ceilalți aflați in același razboi ca și tine.Și când apele curg șiroie pe tine sub costumul de astronaut și simnți cum picioarele ți se fac de gelatină, simți mâna doctorului pe umarul tau care te intreabă dacă mai poți și îți ia tensiometru din mană si zice „haideți ca vă ajut și eu”, se intâmplă o magie și tot ce știai, credeai despre doctori se schimbă, și-i vezi lumina ce il imbracă ca o mantie de super erou și-ti revin puterile, ca ai primit extra putere de la un erou și mergi mai departe iar când colega ta stă sa leșine, o privești in ochi prin maști,ochelari și viziere și ii zici ca mai sunt doar 5 saloane de facut tratamentul și ea rade, îți ințelege ironia, vă impingeți una pe alta de la spate, incă unpic, incă un pic. Cand esti la linia de finish și astepți cu ardoare să scapi de chinul de plastic ce s-a lipit de tine ca un șarpe rece și periculos,arunci un ochi in spate să vezi dacă nu ai uitat ceva și o vezi…o vezi pe amărâta de infirmiera, cum o suvița căruntă ii iese de sub costumația ce-i sugrumă respirația , că stă sa leșine dar se spijină de mop și te uiți la colega, nu trebuie cuvinte, tocmai ați primit bunatate și lumină, trebuie sa o dați mai departe și te intorci și repeți fraza magica :”haideți ca va ajutăm și noi!”, și-i vezi mirarea in ochi, o recunoști, tocmai ce-i trăit-o…și incepe schimbarea in tine ,in ei..si-l chemi pe Smiley sa iți cante în cap :”Va fi bine”…și dintr-o data chiar simnți așa.Apoi imparțiti un cremvuști in 5 că așa e pe front..totul se imparte și te simți partaș la ceva magic…cunoști omenia, colegialitatea. Și radeți impreuna și va impărtășiți visele și spaimele.Vă faceți planuri ca atunci cand se va termina nebunia asta, în timp ce veți fi aplaudați în curtea spitalului că ati reușit cu brio, veți dansa impreuna pe „Jerusalema”….cum ați vazut pe net.Și când chiar se întâmpla asta și planeta iși revine incet la normal, „ Jerusalema” nu mai e la moda iar în loc de aplauze primești o sancțiune că nu purtai mască in sala de mese, și rămai perplex și incerci sa-i privești în ochi dar nu le gasești privirea și-ți amintești de ce iți spunea strabunica ta ca bunatatea ne-o pune Dumnezeu in borcane, în cămara sufletului,trebuie doar sa-i deschizi capacul si să o reverși in tine, iar fiecare faptă buna va reumple borcanul, incepi apoi sa ințelegi ca și ei au demonii lor, că și pe ei îi „taie și spanzură” cineva,ca ei lucra cu cifre,sume, statistici, tabele și alți draci pe care tu nu ai putea să ii descâlcii în veci și că menirea ta e grija de om iar a lor să ai cu ce…și-i ierți și te iartă și iți propui sa nu mai lași ca hăul dintre personalul medical si cel nemedical să se adâncească…si cunoști iertarea și uitarea..făra de care sufletul moare incet.Și bei o cafea impreuna cu colegii,te plangi, asculți, dai sfaturi, primești sfaturi, iar bei cafea…nu stiu daca stii dar cafeaua băută la locul de muncă e un fel de lipici, de adeziv, ce te ține să nu te destrami, fără acest lichid nu poți funcționa, e motorina necesara a roboțelului.Și te întorci acasa , incerci să lași totul la poarta unde începe și se sfărșeste viața și găsești pe parbrizul mașinii un bilet de mulțumire de la un pacient mulțumit ca ai fost acolo pentru el și ajunsă acasă o gasești pe „ tanti” cu trestuța umpluta cu ceapa și câțiva morcovi, că nu putea ea rămâne datoare și ți se umple inima de dragul ei, ca nu ai nevoie de „Jerusalema” și aplauze…cunoști recunoștința. Din ziua in care ai decis sa „te faci” asistent medical va trebui sa înțelegi că vei fi pentru tot restul vieții și ca nu este o meserie ci o vocație”, spune Ionela Bolog.