Mamă și fiu, cercetați penal pentru infracțiuni rutiere. Femeia i-a dat fiului mașina să o conducă, fără permis

În autoturism a fost identificată și mama tânărului, o femeie de 42 de ani, posesoare de permis de conducere valabil

La data de 29 septembrie a.c., în urma unei constatări, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.

 

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 30 de ani care a fost oprit pentru control, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei de domiciliu, Târlișua. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cazul lui, rezultatul testării etilotest a fost negativ.

 

 

***

 

În seara de 1 octombrie a.c., polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au oprit în trafic pentru control un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din oraș.

 

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar rezultatul testării etilotest a fost negativ. Totodată, în autoturism a fost identificată și mama tânărului, o femeie de 42 de ani, posesoare de permis de conducere valabil.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.

 

Reamintim faptul că, în conformitate de art. 335 din Codul Penal, conducerea fără permis se sancționează cu închisoarea de la unu la 5 ani. Aceeași pedeapsă riscă şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

 

ATENȚIE, NU ÎNCREDINȚAȚI UN VEHICUL pentru a fi condus de o persoană despre care știți că:

 

1. nu deține permis de conducere;

2. deține permis de conducere care nu este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv;

3.permisul de conducere i-a fost retras sau anulat;

4. exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată;

5.se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.

Etichetele acestui articol sunt infracțiuni rutiere Sângeorz-Băi dosar penal

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ada

06.11.2026

Fara sa fiu de parte este adevarat ca pe nicula nu la votat nime si tot ajung la banii a nostri

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Marean

06.11.2026

Vine Nicula, piticul mârlan, senatorul neales de nimeni și ne explică el exact cum a fost posibil așa ceva din vina lui Bolojan. Apoi face o conferință de presă la Figa cu robotul impostor Ivan

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Albert Holstein

06.11.2026

Ar fi fost mult mai corect : trei bovine au furat doi cretini ca să se răzbune pe ei. Nu mai trebuiau atâția „luptători” speciali, sau vreo operațiune specială cică Jupiter pentru trei vaci și doi boi. Bravo forțelor implicate ! Apropo, câți caralii au auzit de Ju...

Doi bărbaţi au furat trei bovine. Au fost reţinuţi

Bogdan Învan

06.11.2026

Jean Pădureanu a fost un mare infractor de fapt, condamnat penal definitiv, e o rușine oricum ca numele lui să fie dat stadionului, dar la noi șmenarii, mafioții și hoții trebuie elogiați... Remus taică ești un mare bou

Paul Viorel Martița cere oprirea demolării tribunei și a stadionului mic: „Salvați istoria Gloriei Bistrița!”

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing