M.I.S Grup participă la licitația pentru lucrările de modernizare a cazarmei 694 Șimleu Silvaniei – Sălaj

Constructorul M.I.S Grup s-a înscris în licitația pentru lucrările de modernizare a cazarmei 694 Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj), având ca beneficiar Ministerul Apărării. Investiția este estimată la peste 60 milioane lei. Șase oferte au fost depuse, rezultatul licitației va fi cunoscut după 28 octombrie, scrie BistritaBusiness.ro.

Contractul, cu o durată de 925 zile, are două componente: proiectare și execuție de lucrări.

Investiția presupune branșarea, realizarea rețelei de gaze naturale, modernizarea centralei termice, a popotei de garnizoană și a blocului alimentar din cazarmă. Lucrările implică reabilitarea și modernizarea pavilioanelor C2, J și T, prin consolidare structurală și actualizare funcțională, realizarea racordurilor de gaze, apă și electricitate, extinderea rețelelor termice, sanitare și anti-incendiu, instalarea unei centrale termice de cogenerare precum și realizarea unei stații de pompare, a unui grup electrogen și a unui punct de transformare.

Investiția este derulată de Ministerul Apărării, din fonduri bugetare, prin UM 02444 Sibiu.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

02.11.2026

Gardul ăla horror este fix ca și gardul iadului, iar edilul spân ne spune de „locurile în care se odihnesc”, el știe asta clar, ce mai încolo încoace. El „face apel”, el „conchide” pentru noi. Măgarul ăsta nu știe bine limba română sau să se iscălească...

Capela mortuară de pe strada Tărpiului a trecut printr-un proces amplu de reabilitare

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing