LPS Bistrița a deschis o nouă grupă de handbal la Năsăud, sub îndrumarea profesorilor Paul Radu și Viorel Secheli

Liceul cu Program Sportiv (LPS) Bistrița continuă misiunea de a promova performanța și mișcarea în rândul tinerilor, prin înființarea unei noi grupe de handbal la Năsăud. Inițiativa aparține profesorului dr. Paul Radu, în colaborare cu domnul Viorel Secheli, o adevărată legendă a învățământului preuniversitar românesc.

Primul antrenament a avut loc sâmbătă, reunind peste 40 de copii născuți între anii 2014 și 2017, un număr care confirmă interesul ridicat al celor mici pentru acest sport spectaculos, dar și dorința lor de a descoperi tainele handbalului.

Antrenamentele se vor desfășura la sala de sport a Liceului Economic din Năsăud, sub coordonarea profesorilor Paul Radu și Viorel Secheli, cadre didactice dedicate formării și dezvoltării tinerelor generații de sportivi.

Prin această inițiativă, Liceul cu Program Sportiv Bistrița își propune să ofere copiilor oportunitatea de a practica un sport de echipă, de a-și dezvolta abilitățile motrice și de a învăța valori fundamentale precum spiritul de echipă, disciplina și fair-play-ul.

Noua grupă de handbal de la Năsăud reprezintă un pas important în extinderea bazei de selecție pentru handbalul bistrițean și o investiție valoroasă în educația sportivă a copiilor din zonă.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Ani Liliana

30.10.2026

Felicitari , sa reușiți sa realizați tot ce vedeți cu ochii mintii !

BISTRIŢA. Zona din vecinătatea Finanțelor, modernizată rapid de Primărie. Gabriel Lazany: "Schimbarea se vede deja" (VIDEO)

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Iar nu ți-ai luat pastilele taică și vorbești rumegușuri, vezi că există 112 pentru accesele de dementia

Senatorul Cristian Nicula: "Forumul Orașelor Mici - un eveniment despre oameni, comunități, viziune și viitor"

Bălan Marius - Cloșca - antiecologist

29.10.2026

Cifrele pe segmente de vârstă spun totul, după 40 de ani, ești gata în Românistan, succes cu loazele leneșe 20- 25 de ani care nu știu să facă nimic decât să stea pe banii părinților și pe telefon

Rata şomajului în Bistriţa-Năsăud, la sfârșitul lunii septembrie 2026

Balan Marius-Horea - ecologist

28.10.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing